CONDAMNARE – Pensionarul din Vișeu de Sus care a lipit o „bombă” din pământ pe pișoarul din toaleta Tribunalului, trei luni de închisoare pentru… terorism

0
421

TERORISM. Vasile Coman din Vișeu de Sus (nu „Vărzaru’”, primarul localității – simplă coincidență de nume) a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la trei luni de închisoare pentru infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Pensionar aproape septuagenar, fostul subinginer minier Coman a fost condamnat anterior de mai multe ori (de fiecare dată cu suspendare), el criticând „abuzuri de putere” ale sistemului local prin intermediul unor caricaturi pe care le-a lipit apoi în locuri publice (respectivele caricaturi ironizau judecători, procurori şi poliţişti din localitate).

 

Ultima condamnare (cu suspendare) a lui Coman a fost de doi ani închisoare, în 2014, așa că dacă decizia Curții de Apel Cluj va fi menținută (Coman a făcut apel în 23 martie), el va executa 2 ani și trei luni de închisoare. Tot prin sentința de la Cluj, pensionarul a fost obligat să plătească 520 de lei avocatului din oficiu (a spus că e prea sărac să-și angajeze un avocat) și 3.000 de lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

 

Povestea unui act de „terorism”

 

Tribunalul Maramureș

În 23 noiembrie 2016, Vasile Coman a venit la Tribunalul Maramureș pentru că avea proces. El a susținut că nu-și mai aduce aminte multe, pentru că era băut și sub influența medicamentelor pe care le ia din cauza bolilor de care suferă („La aproape 70 de ani am ajuns să dau mai mulţi bani pe medicamente, decât pe mâncare.”). Cert e că avea în geanta în care își transporta dosare necesare în instanța de judecată „un pachet având aspectul şi elementele caracteristice unui dispozitiv exploziv confecţionat artizanal, format din patru batoane cilindrice, un acumulator şi un indicator luminos”, susține rechizitoriul DIICOT Maramureș.

 

„Bomba” pensionarului (foto: clujjust.ro)

Conform aceluiași rechizitoriu, bomba era confecționată din… pământ modelat sub forma unor batoane cilindrice, împachetate în carton lipit cu scotch, și pe care era conectat un bec legat de o baterie. Omul, sub influența băuturilor alcoolice și a medicamentelor, a ajuns în toaletă și… dar să cităm rechizitoriul DIICOT (face toți banii, mai ales că e întocmit chiar de șeful Biroului Teritorial Maramureș, procurorul Cristian Ion Dragotă): „Profitând de împrejurarea că la acel moment nu se aflau alte persoane în zonă, a asamblat componentele anterior pregătite, unind cei patru elemenţi cilindrici, bateria şi becul prin lipire cu bandă adezivă şi a amplasat dispozitivul sub un vas urinar din grupul sanitar, după care a plecat în grabă pentru a nu fi observat”.

 

Nu râdeți de terorist! Terorismul e o problemă serioasă! Cineva a observat pachetul lipit de pișoar și a anunțat jandarmii din incinta Tribunalului. „Alarmaţi de aspectul dispozitivului care părea a fi unul exploziv chiar şi pentru persoanele cu pregătire, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Pintea Viteazul Maramureş au izolat zona şi au evacuat persoanele din clădire”, zice rechizitoriul. E bine, paza bună trece primejdia rea.

 

Genist în acțiune – cazul Coman

Au venit geniștii. Ăștia, zice șeful DIICOT Maramureș, au evaluat situația pachetului lipit de pensionar pe pișoar și au apreciat vizual că prezintă „caracteristicile tehnice funcţionale ale unui dispozitiv exploziv de iniţiere a unei încărcături cu caracteristici necunoscute”. În consecință, risc. S-a decis să se acționeze. În acest sens s-a utilizat „disruptorului tip DR 2 din dotare, dispozitiv destinat anihilării efectelor explozibililor. Dispozitivul a fost astfel neutralizat prin pulverizare cu apă la o presiune de circa 100 atm cu ajutorul disruptorului din dotarea echipei pirotehnice din cadrul SRI”.

 

Ceva important, la final

 

NATO mai lipsea și AirForce One și era formula completă. După deranj s-a stabilit că dispozitivul făcut de pensionarul beat nu era apt să producă explozie, logic, fiind confecţionat din pământ (mai exact, conform DIICOT „din materiale improprii unui astfel de scop”). Apoi totul a reintrat în normal. Coman a fost capturat în mai puțin de 12 ore și judecat. Acum, iată, condamnat.

 

Aaa, am omis să vă spun ceva ce pare important: bătrânul nu pare să aibă toate țiglele pe acoperiș. Nu pentru c-a fost furtună, ci pentru că așa zice expertiza psihiatrică dispusă în timpul procesului: diagnostic de „tulburare delirantă persistentă”. Adică discernământ diminuat. Se pune? Nu, nu se pune. Dă-l încolo de terorist nenorocit, la închisoare cu el!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ