COMUNITATE – Ziua Mondială a Sindromului Down, organizată în Baia Mare de Asociația Ioana-Maria

0
521

EVENIMENT. Pentru al patrulea an consecutiv, Asociația Ioana-Maria organizează aniversarea în municipiul Baia Mare a Zilei Mondiale a Sindromului Down, sărbătorită în toată lumea la data de 21 martie. Organizatorii s-au asigurat, ca în fiecare an, că vor avea toate ingredientele unei petreceri reușite: muzică, jocuri, pizza, suc, tort, singurele lucruri pe care trebuie să le aducă de acasă invitații fiind entuziasmul și dragostea dvs. pentru acești copii. Așa că sunteți așteptați cu drag miercuri, 21 martie 2018, începând cu ora 17, la spațiul de joacă ”Club Tzontzo” situat în incinta Casei Tineretului din Baia Mare, Bd. Unirii nr.13.

 

“Invităm alături de noi la această petrecere toate familiile cu copii cu sindrom Down din Baia Mare și împrejurimi, însoțiți de frați, prieteni, vecini, colegi, terapeuți, toți cei care sunt alături de ei în viața de zi cu zi. Aceste întâlniri sunt un bun prilej pentru noi să ne împărtășim experiența, să învățăm unii de la alții, să obținem informații utile în procesul de creștere, educare și dezvoltare a copiilor noștri”, a menționat Dan Ivan, președintele Asociației Ioana-Maria.

 

Asociația Ioana-Maria a fost înființată în anul 2015 de părinții unei fetițe cu sindrom Down din Baia Mare – Ivan Ioana-Maria -, aceștia încercând prin acțiunile organizate să creeze o comunitate în jurul acestor copii, care să-i ajute pe aceștia să se dezvolte într-un mediu cât mai primitor și incluziv, în paralel cu organizarea diferitelor activități de dezvoltare motrică și psihică.

 

Sindromul Down este cea mai frecventă afecțiune cromozomială genetică determinată de prezența unui al treilea cromozom pe perechea 21 a genomului, de aici și simbolistica datei alese pentru a marca acest eveniment.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here