COMUNICAT – Solicitările angajaților din instituţiile prefectului, care au declanșat greva generală în 10 aprilie

0
415

GREVĂ GENERALĂ. Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din țară au declarat grevă generală în 10 aprilie 2023. La această acţiune au participat 1.800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului.

 

Iată solicitările:

 

• Trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat;

 

• Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate – în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate. Începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale. Amintim aici cu titlu de exemplu: ANAF (agenții județene și vămi), OCPI, OPC, APIA, AFIR etc., acestea fiind asimilate funcțiilor de stat. Instituția prefectului din instituția numărul 1 a ajuns cenusăreasa administrației publice. Cât să mai suportăm umilința de a fi plătit la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?!

 

• Instituțiile prefectului să fie reașezate în locul și rolul ce i se cuvin, în subordinea Guvernului și ordonator principal de credite pentru instituțiile prefectului să fie Secretariatul General al Guvernului și nu Ministerul Afacerilor Interne, cum este în prezent. Constituția României prevedere că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. Poziționarea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne ne-a adus numai prejudicii, sarcini în plus și niciun sprijin.

 

În cazul în care revendicările noastre nu vor fi soluționate vom continua greva până când vor fi soluționate.

 

Cosmin Enescu, președintele Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here