COMASAREA RESURSELOR – Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Spitalele din Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa să devină secții externe ale Spitalului Județean

0
878

SUB CUPOLA SPITALULUI JUDEȚEAN. O analiză comparativă a costurilor și beneficiilor actualului sistem de sănătate din Maramureș reliefează faptul că se impun cu stringență schimbări privind utilizarea resurselor financiare și funcționarea serviciilor de sănătate existente în unitățile spitalicești.

 

„Consider că schimbarea și unificarea conceptului managerial poate genera beneficii multiple privind calitatea serviciilor medicale dar și reducerea costurilor necesare pentru  funcționarea unităților medicale din județ. În acest context, voi solicita realizarea unei comasări a resurselor spitalicești maramureșene, astfel încât unitățile medicale din Baia Mare, respectiv Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie, Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea”, dar și cele din Sighetu Marmației, Vișeu de Sus și Borșa, să devină secții externe și părți integrante ale Spitalului Județean Maramureș, unitate care va deveni furnizorul de servicii medicale pentru maramureșeni”, a precizat senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.

 

O asemenea măsură ar fi benefică prin prisma eficientizării costurilor administrative, realizarea unei transparențe decizionale corecte, o politică de achiziții unitară și o mai bună comunicare cu beneficiarii serviciilor de sănătate.

 

Biroul Parlamentar Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here