CLEMENȚĂ REFUZATĂ – A fost respinsă definitiv cererea de liberare condiționată a lui Grigore Bota, maramureșeanul condamnat la 99 de ani de închisoare pentru crime și aflat din anul 2000 în detenție

0
643

SENTINȚĂ DEFINITIVĂ. Grigore Bota, arestat în august 2000 și condamnat la 99 de ani de închisoare pentru comiterea a 3 crime, dar acreditat de criminaliștii maramureșeni cu 12 crime, va rămâne în închisoare, instanțele maramureșene (inițial Judecătoria Baia Mare și apoi Tribunalul Maramureș) respingând definitiv cererea sa de liberare condiționată.

 

La 18 mai 2023, Tribunalul Maramureș a respins contestația condamnatului Grigore Bota, considerând-o “nefondată”. Decizia este definitivă (fără nicio altă cale de atac). Bota, care a fost reprezentat de un avocat desemnat din oficiu, trebuie să plătească statului 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. El are dreptul de a depune o nouă cerere de liberare condiționată „după data de 27 septembrie 2023”.

 

Grigore Bota (64 de ani), supranumit „Ucigașul de boschetari”, a fost arestat în august 2000 și condamnat definitiv, la 27 februarie 2002, la executarea pedepsei de 99 ani închisoare pentru omor deosebit de grav (3 crime), fiind prezentat în diverse studii criminalistice drept criminalul român cu cele mai multe victime (cel mai mare criminal în serie în viață), criminaliștii băimăreni direct implicați în anchetă susținând că acesta ar fi ucis, de fapt, 12 oameni, însă a fost acuzat numai de trei crime – deși la testările cu poligraful ar fi mărturisit mai multe – din cauza faptului că gradul avansat de descompunere al celorlalte cadavre, descoperite în perioada aprilie 2000 – septembrie 2001 pe malurile Săsarului și în zona Gării Baia Mare, a făcut imposibilă stabilirea certă a cauzei morții.

 

Aceasta a fost cea de șasea sa cerere de liberare condiționată, precedentele, depuse în perioada 2018-2022, fiind respinse de instanțele de judecată (conform noului Cod Penal, un condamnat – chiar la închisoare pe viață -, poate cere liberarea condiționată dacă a executat minim 20 de ani de detenție, a avut o conduită bună și și-a îndeplinit obligațiile civile). În timpul soluționării cererilor de liberare, Bota și-a recunoscut faptele pentru care a fost condamnat și a susținut că le regretă, cerând clemența magistraților.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here