CENTURA RUTIERĂ BAIA MARE – Au început cercetările arheologice pe traseul Variantei de Ocolire a municipiului Baia Mare

0
6549

LUCRĂRI. Drum Pod Invest SRL Iași, firmă controlată de Radu Judele, care a câștigat licitația pentru proiectarea Variantei de Ocolire a municipiului Baia Mare (centura rutieră a orașului), a demarat deja etapa de cercetare arheologică a traseului (obligatorie unei astfel de lucrări), aceasta fiind contractată cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie din Baia Mare.

 

Arheologii au demarat deja cercetările prin investigații pe traseu (pe ruta Unguraș – Baia Sprie – Baia Mare), urmând ca la finalul acestei săptămâni să le încheie și să întocmească primul raport de diagnostic, iar apoi să înceapă partea a doua a cercetării, care constă în săpături intruzive.

 

Până la finalul lunii mai întreaga evaluare de teren (care are ca scop determinarea prezenței sau absenței materialelor arheologice în zona delimitată de traseul viitoarei centuri rutiere a Băii Mari) trebuie încheiată și urmată de emiterea avizului pentru lucrare. Lucrarea de elaborare a studiului de fezabilitate  pentru Varianta de Ocolire Baia Mare a fost atribuită firmei ieșene la suma de 1.964.600 lei + TVA (cu 20% sub prețul estimat de Consiliul Județean Maramureș), în 18 noiembrie 2021.

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here