CE BINE E SĂ FII MONOPOLIST – Vital SA, operatorul public de apă-canal din Maramureș, profit net de peste 1,5 milioane de euro în anul pandemiei

0
1279

A FOST BINE ȘI CÂND A FOST RĂU. În anul pandemic 2020, când mai toate firmele au regresat economic din cauza restricțiilor impuse de stat, Vital SA Baia Mare, operatorul public de apă-canal din Maramureș, a obținut un profit net de peste 7,5 milioane de lei (echivalentul a peste 1,5 milioane de euro – exact: 1.551.890 euro). Dacă vă vine să râdeți, interpretarea care ar putea fi amuzantă dacă n-ar fi plătită din buzunarele maramureșenilor este că în 2020 ne-am spălat pe mâini cu 290.000 de lei mai mult decât în 2019. Dacă nu vă vine să râdeți, continuați lectura pentru a afla detalii.

 

În anul 2020, Vital SA, operatorul care deține monopol pe serviciul public de apă-canal în cea mai mare parte a județului Maramureș, a raportat o cifră de afaceri-record în întreaga istorie economică a firmei: aproape 79 de milioane de lei (exact: 78.916.528 lei). Introducând în calculul economic profitul net raportat (7.556.771 lei) aflăm cu ce rată de profit lucrează firma Vital, cea care prestează un serviciu public vital în regim de monopol: 9,58%.

 

Simplificat și pe înțelesul tuturor: atunci când facturează 100 de lei, după ce scade toate cheltuielile (cu achiziția, transportul, tratarea și epurarea apei, cu salariile, dările către stat, publicitatea, combustibil, utilități etc.), Vital are aproape 10 lei profit.

 

Cei care administrează/manageriază firme înțeleg mai bine ce înseamnă un profit de 10%. Pentru ceilalți, un alt exemplu, comparativ. Firma Aramis, cea mai mare din județ – cea care are cea mai mare cifră de afaceri -, lucrează cu un profit net de 4,80%. Adică nu obține nici jumătate din profitul pe care-l obține Vital. Sigur, Aramis nu dă apă, ci dă salarii la aproape 5.000 de maramureșeni (fiind cel mai mare angajator din județ). Și nici nu prestează servicii de tip monopol (adică, nu e unicul agent economic de pe piață de la care poți achiziționa un serviciu/un produs, așa cum este Vital).

 

Profitul obținut de Vital SA în anul 2020, când firma a avut cea mai mare cifră de afaceri din istoria sa economică, este al patrulea în ierarhia internă, fiind depășit doar în anii 2015, 2016 și 2018. În 2020, firma a obținut un profit net mai mare cu circa 290.000 de lei față de anul 2019. Spuneam, ne-am spălat pe mâini mai mult cu 290.000 de lei (vreo 60.000 de euro). Toată lumea e curată?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here