CĂZUȚI ÎN LIGA A III-A – Hristos a înviat, dar nu şi Minaur: cu doar un punct la Slobozia, băimărenii mai păstrează doar șanse matematice pentru a nu retrograda direct

0
963

FOTBAL LIGA II-A. Sâmbătă, 22 aprilie 2023, pe Stadionul 1 Mai din Slobozia, în meci contând pentru etapa a 5-a a play-out-lui Ligii a II-a la fotbal, Unirea 04 Slobozia a terminat la egalitate, 0-0, partida cu Minaur Baia Mare. Arbitrat la centru de Eduard Ioniță din Tulcea, meciul a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 3 (Unirea) și 6 (Minaur).

 

Era ultima ocazie a băimărenilor de a menține speranțele în accederea la barajul de menținere în Liga a II-a, meciul cu ialomițenii fiind decisiv în acest sens. Antrenorul Vasile Miriuță (Minaur Baia Mare) a început partida cu următorul 11: Avram – Alexe, Lazăr, Mondragon (cpt.), Horj, Stoian, Dandea, Gneba, Chinde, Berisha, Jarovic.

 

Băimărenii au prima ocazie de gol, în min. 13, în urma unei pase a lui Jarovic, șutul lui Dandea de la marginea careului de 16 metri trecând pe lângă poarta lui Contra (Unirea). Ocaziile se succed de la o poartă la alta: camerunezul Ekollo ratează de puțin șutul de la 25 de metri (min. 23), apoi Jarovic îl imită, reluând centrarea de la Chinde, din colțul careului mic, puțin pe lângă poartă (min. 24), iar Ekollo, după o combinație cu conaționalul Christ Afalna, îl remarcă pe Avram, după un șut de la 7 metri, din unghi (min. 31).

 

În acest timp, pe Municipalul din Râmnicu Vâlcea, echipa comunei Șelimbăr, în postură de gazdă, este condusă cu 2-0 de Metaloglobus București (goluri Huiban și Milea), echipa cu care Minaur se luptă pentru locul de baraj.  În acest moment, ecartul dintre cele două echipe s-a mărit la 4 puncte în contextul în care mai sunt doar 6 puncte în joc (două etape). Practic, Minaur e retrogradată direct în Liga a III-a. Din sezonul viitor va juca împotriva Sighetului, Ocna Dej, Zalău…

 

În repriza a doua, gazdele sunt mai prezente în fața porții adversarilor, dar nu reușesc să găsească drumul spre gol, Ibrian (min. 48, cu capul, pe lângă poartă) și Silaghi (min. 56, șut din întorcere de la 16 metri, reținut de Avram). Minaur are însă cea mai mare ocazie de gol, devirea cu capul a lui Jarovic ajungând la Horj, care, singur la 7 metri, trage în portarul Contra. Apoi ialomițenii au din nou ocazia de a marca, în min. 66, Rus reia cu capul spre poarta lui Avram, mingea lovește pământul și sare peste portarul Minaurului, dar trece și peste poartă.

 

Miriuță face o dublă schimbare forțând ofensiva: Ciocan și Rotar în locul lui Lazăr și Chinde (min. 68): Schimbă și Enache Costea (Unirea), mai mult din reflex: Mustacă în locul mijlocașului ofensiv israelian Ben Levy (venit înaintea sezonului de la Hapoel Herzliya) – o schimbare post pe post. Nu se schimbă nimic pe tabela de marcaj și partida se încheie cu scorul de la început: 0-0. Metaloglobus a câștigat cu 2-1 la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Șelimbăr, și în lupta pentru evitarea retrogradării se desprinde de Minaur la 4 puncte (26 puncte vs. 22 puncte).

 

În urma egalului, Minaur rămâne pe locul 6 în Grupa A din play-out, loc direct retrogradabil. În etapa următoare, penultima, băimărenii joacă pe teren propriu, în 29 aprilie, de la ora 11.00, cu CSC 1599 Şelimbăr. Cel mai probabil ultimul meci din Liga a II-a la Baia Mare (cel puțin pentru un an, timp în care Minaur va activa, din nou, în Liga a III-a).

 

* Foto: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here