CÂT COSTĂ – La 10 ani de la scoaterea la vânzare a Castelului Teleki, „emblema averii lui Mircea Mărieș”, prețul a scăzut… de cinci ori (!)

0
4864

FAPT. Mircea Dorel Mărieș (56 de ani, foto mic dreapta), fostul merceolog comunist metamorfozat după evenimentele din ’89 în miliardar cu frecvență ciclică în topul bogătașilor din România, a fost timp de 10 ani (1999-2009) proprietarul Castelului Teleki din Satulung.

 

La fel cum s-a transformat din merceolog în miliardar, tot așa a și cumpărat castelul: pe șustache, șmecherește, cu aportul neprecupețit al edilului din acea vreme (care întâmplător este și acum în funcția de primar, Bujorel Mureșan), care a înscris castelul la licitație ca fiind “casă cu curte”.

 

Drumul de la 2,4 milioane de euro la 485.000 de euro

 

La licitație, Mărieș (care a licitat pentru firma sa Tehnomin SA) l-a mai chemat pe un colaborator să fie tampon, adică de formă, pentru ca licitația să fie validată. Și a fost. Și Mărieș a cumpărat castelul în 1999 cu 120.000 de lei vechi în condițiile în care, în perioada 1997-1999, statul a investit circa 170.000 de lei vechi în renovarea parțială a imobilului ridicat de generalul Samuel Teleki pe ruinele unei vechi construcții tătărăști. Mărieș vroia să facă acolo un hotel de patru stele, cu teren de golf, teren de vânătoare și parc pentru practicarea echitației.

 

În 2009, castelul de la Satulung a fost scos la vânzare, firma lui Mărieș, Tehnomin fiind declarată în insolvență. Prețul cerut atunci de debitori (cei 18 creditori ai Tehnomin, în majoritate statul, prin Direcția Finanțelor Publice – Mărieș datora statului peste 3 milioane de lei -, și bănci) a fost de 2,4 milioane de euro. Sigur, niciun cumpărător. Apoi, prețul a scăzut până la 824.400 euro, dar rezultatul a fost același: 0 cumpărători.

 

Între timp, în 2014, s-a aprobat intrarea Tehnomin (fostul IMMUM comunist) în faliment, un proces nefinalizat nici astăzi, la 5 ani de când a început. Oricum, instanța a decis cu ceva timp în urmă continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei. Recent, prețul castelului a fost scăzut cu 41%, așa că astăzi imobilul cu teren poate fi achiziționat la prețul promoțional de “numai” 485.000 de euro. Nici castelele nu mai sunt ce-au fost odinioară…

 

Castelul Teleki din Satulung

 

În secolul al XVIII-lea Satulung era proprietatea familiei contelui Teleki. Primul castel al familiei a fost construit de Teleki Mihály, semnatarul Păcii de la Satu-Mare din 1711.

 

Castelul însă nu a fost pe placul familiei, așa că Teleki Imre, strănepotul contelui Teleki Mihály moștenea un castel aproape ruinat. El este cel care l-a reabilitat și l-a readus în viața socială. De la descendenții familia Teleki, castelul a intrat în posesia statului a fost rechiziționat de regimul comunist.

 

Are o suprafață construită utilă de 828 metri pătrați, suprafața totală a proprietății fiind de peste 11.500 de metri pătrați. Când miliardarul de carton Mircea Mărieș (în 2011 era prezentat ca având “o avere cifrată la 9-10 milioane de euro”), acum falit, era prezentat de presa „simpatică” și neancorată în realitate ca fiind proprietarul “Castelului din Satulung, emblema averii sale” – pentru că-n visele lui, Mărieș a ajuns să se creadă un nobil, deși este doar un sfertodoct gonflat opiniei publice în perioada în care alții s-au îmbogățit folosindu-l drept interfață…

 

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here