CAMPANIE – Inspectorii de muncă din Maramureș merg în controale la firmele din domeniul HoReCa

0
607

PREVENȚIE. Pe parcursul trimestrelor II și III ale anului 2023 Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă, derulează o campanie națională de conștientizare și control în domeniul securității și sănătății în muncă, la angajatorii care desfășoară activități domeniile hoteluri și alte facilități de cazare și restaurate și ale activități de alimentație.

 

Rațiunea acțiunii a avut în vedere faptul că “aceste domenii al economiei acoperă la nivel național o gamă largă de activităţi diferite incluzând hoteluri, restaurante, servicii fast-food, cantine, cafenele, cofetării etc. Un număr important de angajaţi din ţara noastră îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu iar activitatea lor este influențată de: caracterul sezonier de muncă; sunt angajaţi  mulţi lucrători tineri; instabilitatea angajamentului forţei de muncă slab calificată și rulajul forței de muncă; suplinirea lipsei de personal prin angajarea lucrătorilor de altă naţionalitate și numărul accidentelor de muncă din ultimii ani”, a precizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș.

 

Campania va urmări creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în respectarea prevederilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, verificarea îndeplinirii măsurilor dispuse în controalele anterioare, identificarea pericolelor şi evaluarea (combaterea) riscurilor prezente în mediul de muncă, identificarea echipamentelor de muncă, în special cele sub incidenţa ISCIR – lifturi, centrale de producere a apei calde, precum şi alte echipamente care pot prezenta în exploatare riscuri pentru lucrători, cum ar fi: hote, aragaze, butelii.

 

* Foto generică: @vrancea24.ro

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here