CALCUL – În Maramureș a fost vaccinată 4,4% din populație, în acest ritm se va ajunge la imunizarea a 70% din populație în… mai 2022

1
673

VACCINARE ÎN RITM DE SLOW. În Maramureș, campania de vaccinare a început în 27 decembrie 2020. De atunci au trecut 38 de zile. Aproape 5 săptămâni. Până acum au fost vaccinate în Maramureș 23.015 persoane (unele doar cu vaccinul, altele și cu rapelul). Practic, în 5 săptămâni, în Maramureș au fost vaccinate 4,43% din populația județului (cea oficială, trecută în scriptele Direcției Județene de Statistică).

 

În acest ritm, e nevoie de cel puțin 100 de săptămâni pentru vaccinarea întregii populații, sau de 70 de săptămâni pentru vaccinarea a 70% din populația județului (procent anunțat ca obiectiv, pentru a se putea raporta îndeplinirea imunității de turmă – bine, sună urât „turmă” atunci când raportezi termenul la oameni, dar comunicarea nu e punctul forte al celor care se ocupă cu cercetarea/medicina/managementul/etc.).

 

Simplificat, scrierea asta vă comunică următorul fapt: dacă se menține acest ritm de vaccinare, în Maramureș se va ajunge la imunizarea a 70% din populație în 65 de săptămâni (cel mai devreme!). Adică la jumătatea lunii mai 2022.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here