BUGET 2021 – Deputatul Călin Bota (PNL): Avem un buget axat pe investiții, reforme și pe dezvoltarea României

0
212
Călin Bota

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ. Parlamentul a votat proiectul de buget propus de Guvernul Cîțu, fără modificări, astfel încât românii să beneficieze cât mai repede de proiectele și reformele finanțate anul acesta.

 

Bugetul pentru anul 2021 a fost construit în contextul crizei sanitare, al crizei economice generate de pandemia Covid-19 și al dezechilibrelor macroeconomice majore acumulate în anii premergători crizei. S-au găsit cele mai bune soluții pentru a avea o creștere economică sănătoasă, care să ducă la bunăstare pentru toți românii.

 

,,Am votat bugetul în plenul Parlamentului. România are nevoie de acest buget al dezvoltării, al investițiilor, al reformelor și mă bucur că am reușit să îl adoptăm în termen scurt, pentru a trece cât mai repede la implementarea lui. Am studiat cu atenție în comisii amendamentele depuse de opoziție. Din păcate, PSD și AUR s-au întrecut în a depune amendamente fanteziste care, dacă ar fi fost votate, ar fi crescut deficitul bugetar cu aproximativ 6%. Aceasta nu este o opoziție serioasă, responsabilă, constructivă. Este o opoziție canalizată doar spre scandal și circ ieftin în Parlament.

 

Românii trebuie să știe că bugetul pentru 2021 vine cu un buget record pentru investiții, aproape 62 miliarde de lei, bani care vor fi direcționați către proiecte majore ce vor contribui la relansarea economiei și la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

 

De asemenea, românii trebuie să știe că guvernul nu introduce impozite și taxe noi și nici nu le majorează pe cele existente. Mai mult, sunt păstrate și o parte dintre facilitățile fiscale de care au beneficiat companiile în 2020, pentru care alocăm 28 de miliarde de lei, deoarece ne dorim un sector privat puternic, care să contribuie cât mai mult la dezvoltarea României”, a afirmat deputatul PNL Călin Bota.

 

Indicatorii de bază pe care a fost construit bugetul pentru anul 2021 dau garanția că în anul 2021 putem avea o creștere economică solidă și vom înregistra o îmbunătățire a echilibrelor macroeconomice. Avem create astfel condițiile pentru relansare economică și revenirea la normalitate.

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here