BILANȚ – Producătorul maramureșean de echipamente pentru epurarea apei Adiss SA, lider național în domeniu, a înregistrat în 2022 o creștere de 17%

0
2960

INDUSTRIE – MARAMUREȘ. Producătorul maramureșean de echipamente pentru epurarea apei Adiss SA, lider național în domeniu, controlat de antreprenorul Cristian Raț (care deține 75,84% din acțiunile firmei), a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri netă de 42,2 milioane de lei (exact: 43.201.003 lei) – a doua cea mai mare din istoria economică a firmei -, în creștere cu 17,27% față de anul 2021, însă, din cauza majorărilor înregistrate de prețul materiilor prime și utilităților, profitul net a scăzut la 616.731 lei, cu 26,39% sub nivelul anului 2021, realizat cu o medie anuală de 68 de salariați (la finalul anului 2022, erau 64 de angajați).

 

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri (62,29%) a fost realizată ca subantreprenor, din furnizarea unor echipamente firmelor contractante ale unor lucrări de infrastructura de epurare a apei, o pondere de 30,60% având lucrările contractate direct de Adiss, iar 7,12% a fost realizată exclusiv din servicii post-vânzare (reparații, mentenanță).

 

Adiss, a cărei conducere executivă este asigurată de Dancoș Eniko (director general), Erdely Csaba (director comercial) și Ciprian Coasă (director tehnic), își are structura de producție (o hală de circa 2.300 mp) și cea administrativă în orașul Tăuții Măgherăuș, unde a dezvoltat, din anul 2009, o afacere care astăzi acoperă întreg domeniul de epurare a apei (consultanță, proiectare, producție, montaj, mentenanță, dar și reabilitare/upgradare a stațiilor).

 

Cel mai recent contract semnificativ al firmei maramureșene a fost încheiat la începutul acestei luni și vizează livrarea și punerea în funcțiune a unei stații de epurare la Strugari (jud. Bacău), contract în valoare de aproape 164.000 euro (sumă care include TVA).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here