BALUL INIMILOR – 10.000 lei, donaţie pentru Centrul de Transfuzii Sanguine Maramureş

1
375
foto: Rotaract TEAM Baia Mare

DONAŢIE. Rotaract TEAM Baia Mare a comunicat că proiectul caritabil „Balul inimilor” a fost un succes. În urma evenimentului din 24 februarie, la care au participat aproximativ 150 de persoane, s-au strâns 10.000 lei, bani care vor fi donaţi în totalitate Centrului de Transfuzii Sanguine Maramureş.

 

Reprezentanţii ONG-ului băimărean au reușit să adune suma necesară pentru a-şi îndeplini scopul propus. Astfel, în urma evenimentului de  anul acesta, Rotaract TEAM îşi doreşte să achiziţioneze un scaun de afereză pentru centrul de transfuzii şi să realizeze un website de calitate, astfel încât donatorii să aibă parte de o experienţă cât mai plăcută şi să aibă parte de informaţii utile când vor veni să doneze sânge.

 

„Balul inimilor”, eveniment caritabil de strângere de fonduri, face parte dintr-un proiect mai amplu al celor de la Rotaract TEAM, „Donează sânge, salvează vieţi”, iar sumele strânse la primele trei ediţii au fost donate  Centrului de Transfuzii Sanguine Maramureş.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here