BAIA MARE – Oraşul care a murit un an: A revenit! Adevărat că a revenit! Revenirea Mântuitorului #cevabunsoîntâmplatpentruoraş

2
1349

EDITORIAL. „Sunt un om corect (…) Am învăţat foarte multe lucruri în acest timp, am învăţat să fiu şi mai bun, am învăţat să fiu şi mai tolerant, şi vin astăzi înapoi la treabă fără nici un fel de ranchiună, fără nici un fel de supărare pe unii sau pe alţii” – Cătălin Cherecheş, primarul arestat, ales, suspendat şi repus în drepturi (în această ordine). Numai că, vedeţi dumneavoastră, ramura aia de măslin, care fusese frântă cu un gest de acută nervozitate chiar după rostirea cuvintelor de mai sus, a fost fluturată public după doar 15 zile. Atât s-a putut abţine, muşcându-şi buzele-n fiecare secundă, ceas, zi…

 

„Delete” („Şterge”)! Ăsta îmi imaginez că a fost ordinul pe care Întâiul Mântuitor al Oraşului l-a dat, după numai două săptămâni de „toleranţă” şi „lipsă de ranchiună”. Şi ordinul a fost executat. Respectiv, toate postările de pe site-ul oficial al Primăriei Baia Mare din perioada „Marinel Rob” au fost şterse, ca şi cum în timpul lipsei sale oraşul a murit, fiind resuscitat doar acum, odată cu revenirea Sa. Ideea că acolo, pe „site-ul Lui”, e postat chipul altcuiva – care a făcut şi bune şi rele, dar mai ales a plătit agenţilor economici datoriile lăsate de Cherecheş în numele oraşului – a devenit inacceptabilă.

 

Acum, în acest moment, în 29 aprilie 2016 s-a întâmplat ultima „noutate”, conform site-ului urbei. Atunci, primarul ura „Hristos a Înviat” din arest. Penultima „noutate”, e postată în chiar ziua arestării sale (27 aprilie 2016), fiind o invitaţie la un concert organizat tot de el (de fapt, am ajuns la concluzia că totul e organizat de el, inclusiv ritmul în care respirăm, cadenţat, soldăţeşte), cu prilejul Zilei Tineretului 2016 (2 mai).

 

A revenit! Adevărat că a revenit! A revenit aşa cum îl ştiam. Şi nu faptul că a greşit e grav – greşim cu toţii, numai că unii ne recunoaştem culpele, încercăm să remediem greşelile… „precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” -, ci faptul că „acolo” n-a învăţat nimic. Nici să fie mai tolerant, nici să nu poarte ranchiună, nici să admită că nu se pricepe la orice şi că atunci când e criticat nu e criticat pentru că cineva îi vrea răul Lui, ci pentru că vrea să se îndrepte o greşeală, vrând binele oraşului.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Dacă s-a întâmplat asta, e la fel de rău. Noi ne-am demolat statuile pentru că ne era ruşine de trecutul nostru, ca şi cum asta l-ar elimina din viaţa noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here