BAIA MARE – Mic îndreptar despre cum să-ți iei autorizație pentru construirea unui bloc cu 3 etaje și să îți faci unul cu 4 etaje

3
3018

ARITMETICA DISCIPLINEI ÎN CONSTRUCȚII. Minune în Baia Mare: datorită ploii, unui bloc cu 3 etaje i-a crescut încă un etaj și toți ignoră „amănuntul”. Iată povestea etajului-ciupercă (care crește după ploaie).

 

Pe strada Expoziției nr. 1 din Baia Mare se construiește un bloc. Ceea ce e foarte bine. Oficial, acolo va fi Centru de afaceri și locuințe. Regimul de înălțime aprobat pentru construcție e P+3 (adică Demisol + Parter + 3 Etaje). Scrie asta și pe panoul de afișaj impus de lege și pe autorizația de construire emisă de Primăria Baia Mare în 20 august 2019. Simplificat: Baia Mare, bloc cu 3 etaje, o construcție în care beneficiarul, subsidiara din Baia Mare a BFT Estate BV Laren (Olanda), a precizat că investește 3,5 milioane de lei.

 

Acum, să facem o scurtă lecție de aritmetică: 3 (etaje) = 1 + 1 + 1. Corect? Bine, dar dacă plouă mai mult, așa? Știm că de la ploaie cresc ciuperci, vegetație, deci, de ce nu și etaje. În consecință, dacă plouă mult (sub această condiție – și-n Baia Mare plouă mult, ca-n Londra) 3 poate fi egal și cu 1 + 1 + 1 + 1. Adică, 3 poate fi egal cu 4. Cum am dezvoltat această teorie revoluționară a aritmeticii? În baza unor fotografii, pe care vi le prezentăm și dvs. (aveți panoul investiției și blocul cu 4 etaje).

 

Sigur, constructorul edifică după proiect (și nu avem de ce să ne îndoim asupra faptului că este chiar proiectul blocului cu 4 etaje care a fost prezentat și la Primăria Baia Mare pentru obținerea autorizației de construire și pentru care s-a acordat autorizație în regimul de înălțime cu 3 etaje – în fotografia de prezentare a investiției sunt exact 4 etaje, deci proiectul e respectat… nu prea se înțelege cum e cu autorizația de construire).

 

… mă rog, noi am semnalat minunea.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Domnilor consilieri locali, luati atitudine si desființați Politia locala pentru ca cheltuie bugetul pe degeaba. Cu ei sau fără ei orasul e plin de excremente, intersectiile pline de cersetori, gunoaie aruncate la intamplare, construcții haotice peste tot.

  2. Daca voi vreți să construiți și nu aveți placa de șantier pusa la locația respective,frumoșii băieți de la așa zisa poliție locală,va vor amendă ptr că ei sunt micii dumnezei ai orasului.Asta in cazul vostru,ptr că plătiți taxe și impozite In cazul lor nu plătește nimeni nimic.

  3. Nu e de mirare, daca CORPUL DE CONTROL, DISCIPLINA IN CONSTRUCTII din cadrul POLITIEI LOCALE BAIA MARE este condusă de fosta secretara a primarului care nu are nici o pregatire in drept, inginerie, mediu sau macar management. Apropo domnule autor al articolului, stiu ca sunteți bun la investigații…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here