FAPT. Băimăreni singuri, imobilizați la pat sau captivi în propiile case din cauza bolii sau vârstei înaintate, dar și copii din familii numeroase și prea sărace depind zilnic de ajutorul comunității, concretizat printr-o masă servită de angajații Cantinei Sociale ASSOC – Masă pe roți (catering pentru vârstnici nedeplasabili). De-a lungul timpului, peste 100 de persoane lipsite de venituri decente, bolnave sau cu dificultăți de deplasare s-au putut bucura zilnic de o mâncare și o vorbă caldă.
Serviciile sociale sunt importante atunci când e cea mai mare nevoie de ele, iar de 20 de ani încoace Baia Mare a beneficiat de pe urma lor și chiar a devenit exemplu național pentru parteneriatele încheiate cu administrația publică, pe de o parte, dar și cu unități private. S-au dezvoltat servicii sociale funcționale pe care statul român le-a preluat ca model, Cantina Socială din cadrul Centrului Social Multifuncțional ASSOC Baia Mare fiind un exemplu în acest sens.
Cantina Socială a fost un proiect de suflet al ASSOC, care, din 1997 și până în prezent, a fost adaptat necesităților tot mai variate ale comunității băimărene, coordonatorii acesteia gândind programe optime de lucru. Astăzi, la nivelul municipalității, s-a decis că serviciile sociale oferite prin această structură nu mai sunt necesare, iar Serviciul Public de Asistență Socială al Primăriei Baia Mare poate prelua gestionarea problemei într-o activitate în care nu s-a remarcat.
Spiritul centralist ce cuprinde administrația locală este contrar însă principiilor de funcționare a unei societăți moderne, care prevede descentralizarea serviciilor sociale publice și care trebuie să acționeze în folosul cetățeanului.
Reacția președintelui ASSOC
Florian Sălăjeanu, președintele ASSOC Baia Mare: “Acest serviciu social a stat la baza dezvoltării mai multor proiecte implementate de ASSOC și Primăria Municipiului Baia Mare. Practica europeană în domeniu este de externalizare a serviciilor sociale de la autorități publice către furnizori acreditați. Calitatea și diversitatea serviciilor sociale, respectiv parteneriatul cu societatea civilă dezvoltă dialogul și întărește legăturile între instituțiile publice și cele private în favoare oamenilor, a beneficiarilor de servicii sociale.
Atunci când Primăria Baia Mare avea un serviciu neconform standardelor de cantină sociala și beneficiarii se plângeau de calitatea mâncării s-a cerut ajutor și s-a oferit, iar tuturor delegațiilor străine și oficialităților statului ce ajungeau în Baia Mare li se prezenta modelul de succes al cantinei create de ASSOC. Acum, fără vreun preaviz și fără vreun reproș din partea beneficiarilor, s-a creat o strategie paralelă în care Cantina Socială ASSOC Baia Mare nu-și mai găsește utilitatea.
Nu înțelegem motivul prin care primarul municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheș, om care a participat și încurajat serviciile cantinei sociale și dezvoltarea primului Restaurant Social din România, precum și a activitatii de “masă pe roți” a renunțat la menținerea acestei activități. În colaborarea avută cu Primăria Baia Mare, din 1997 și până acum, ASSOC a fost un partener onest, care a acționat în sensul dezvoltării unui dialog proaccesibilitate şi incluziune, dar mai ales pentru încurajarea serviciilor sociale de calitate. Sunt principii la care nu dorim să renunțăm, misiunea noastră fiind una clară și pe termen lung!”.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.