AUTOMOBILISM – Sâmbătă și duminică, Campionatul Național de Viteză în Coastă pe Pasul Gutâi

3
3184

TROFEUL GUTÂI. În perioada 28-30 august 2020, în municipiul Baia Mare și pe DN 18 Pasul Gutâi,  a avea loc etapa a IV-a din Campionatul Național de Viteză în Coastă – Total 2020, eveniment care va purta titulatura „Trofeul Gutâi” și care este organizat de Clubul Sportiv XPO Racing sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Este prima etapă de Campionatul Național de Viteză în Coastă, una din cele mai vechi și mai apreciate competiții automobilistice din România, care se desfășoară în Maramureș după o pauză de 9 ani. Traseul pe care se desfășoară Trofeul Gutâi este cel mai lung din actualul campionat, având o lungime de 5,2 kilometri.

 

Evenimentul este organizat cu sprijinul autorităților locale și a mai multor sponsori din mediul privat, cu aportul a numeroși voluntari. Înaintea concursului propriu-zis, vineri, 28 august, în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare are loc prezentarea oficială a concurenților.

 

Organizatorii au anunțat că în zilele de 29 și 30 august 2020 vor fi impuse restricții de circulație pe DN 18 Pasul Gutâi, după următorul program: sâmbătă, 29.08.2020, drumul va fi închis circulației în intervalele orare 07.30-14.00 și 15.00-18.00, iar duminică, 30.08.2020, drumul va fi închis circulației în intervalele orare 07.30-13:00 și 14.00-18.00. Celor care doresc să se deplaseze în respectivele intervale orare din Baia Mare spre Sighetu Marmației le este recomandată ruta alternativă pe DJ 184 Cavnic.

 

* Foto RallyZoom.ro

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here