AU PIERDUT – Minaur pierde la București, previzibil, cu liderul Rapid, dar rămâne, deocamdată, pe locul 4 în Liga națională

0
324

HANDBAL – LIGA NAȚIONALĂ. Miercuri, 13 aprilie 2022, la Sala Rapid din București, în meci contând pentru etapa a 22-a a Ligii naționale de handbal feminin, Rapid București a câștigat, cu 34-31 (20-16), partida cu CS Minaur Baia Mare. În tur, bucureștencele, acum liderul clasamentului (cu doar 3 partide pierdute din cele 21 disputate), s-au impus la Baia Mare cu 32-28.

 

Meciul s-a păstrat în echilibru perfect până în min. 12, după care, în inferioritate numerică (generată de eliminarea lui Fujita), băimărencele s-au văzut conduse cu două goluri. În min. 23, gazdele își dublează avantajul (17-13), într-un meci care se joacă fără gardă. La pauză se intră cu 4 goluri avantaj în favoarea rapidistelor (20-16), aproape jumătate dintre golurile gazdelor fiind înscrise de băimăreanca Eliza Buceschi (8 goluri, cât primele două marcatoare ale Minaurului împreună: Laslo – 5 goluri, Lavko – 3 goluri).

 

La reluare, băimărencele intră mai bine în meci și reușesc să reducă handicapul de pe tabela de marcaj la două goluri (min. 35, 22-20), prin 4 goluri marcate în primele 5 minute ale reprizei (Laslo și Tănăsie, câte 2 goluri). În min. 40-41 Minaur egalează, întâi la 22-22, apoi la 23-23, prin Lavko, dar pe fondul omului în minus (Burlachenko eliminată) Badea, Constineascu și Korsos duc iar Rapidul la 3 goluri avantaj (min. 44, 26-23) și reîncepe cursa de urmărire.

 

La jumătatea reprizei, Laslo, Fujita și Popa anulează, din nou, avantajul: min. 47, 26-26. Meciul ăsta pare un carusel: Tîrcă, Korsos și Hernandez marchează în mai puțin de 90 de secunde și rapidistele preiau din nou conducerea cu 3 goluri avnataj (min. 49, 29-26). Doar poeții mai înțeleg strategiile acestui meci. Se intră în ultimele 10 minute cu scorul 30-27, după golurile lui Lavko (Minaur) și Tîrcă (Rapid), iar în ultimele 4 minute gazdele au 6 goluri avantaj (34-28).

 

Minaur, care a făcut un meci nu foarte bun, dar măcar bun, a încercat o revenire pe final, dar golul lui Fujita și cele două goluri ale lui Burlachenko doar au apropiat-o de învingătoare: 34-31 (20-16), după un meci în care s-a marcat mai mult de un gol pe minut. De la Minaur au marcat: Laslo (8 goluri), Lavko (6 goluri), Tănăsie (5 goluri), Burlachenko (4 goluri), Fujita și Popa (câte 3 goluri), Petruș și Polocoșer (câte 1 gol). De la Rapid s-au remacat Buceschi (9 goluri), Tîrcă (6 goluri), Korsos (5 goluri) și Hernandez (4 goluri).

 

În urma înfrîngerii, Minaur rămâne pe locul 4 în Liga națională, cu precizarea că nu s-au disputat toate meciurile etapei. Sâmbătă, 7 mai, Minaur joacă în etapa a 23-a, la Baia Mare, cu SCM Râmnicu Vâlcea.

 

* Foto generică: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here