AU INTRAT ÎN GREVĂ – Grevă la Prefectură: angajații protestează împotriva salarizării discreționare față de alți funcționari publici din administrație

1
703

PROTEST – SALARIZAREA FUNCȚIONARILOR. Luni, 10 aprilie 2023, începând de la ora 8.00, funcționarii publici ai Instituției Prefectului Maramureș, au intrat în grevă generală, în semn de protest față de salarizarea discreționară comparativ funcționarii publici din primării, de exemplu. Prefectul de Maramureș, Rudolf Stauer, a precizat, pentru 2mnews, că angajații Cancelariei Prefectului vor asigura strictul necesar de servicii, respectiv registratura și telefoanele, și că speră ca această grevă, care paralizează activitatea instituției să dureze doar pe parcursul zilei de astăzi.

 

Președintele Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici, Cosmin Enescu, a precizat, pentru Europa FM, că un funcționar public cu studii superioare angajat într-o instituție a prefectului este plătit la nivelul unui muncitor angajat într-o primărie, iar proiectul de lege care ar rezolva această inechitate zace în Parlament.

 

Greva generală presupune întreruperea tuturor activităților (toate ghișeele sunt închise) de la nivelul instituțiilor prefectului din toată țara, mai puțin cele ale serviciilor de pașapoarte / permise și înmatriculări (acestea au un regim special și legea nu le permite funcționarilor respectivi să protesteze prin grevă generală). Sindicaliștii au mai anunțat că greva se va încheia atunci când se vor rezolva revendicările și alternativa ca protestul să se mute în Parlament, în situația întârzierii adoptării legii menționate.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here