AU CÂȘTIGAT – Minaur învinge Dunărea Brăila la Baia Mare și urcă, temporar, pe locul 5

0
351

LIGA NAȚIONALĂ – HANDBAL. Miercuri, 21 septembrie 2022, în Sala Polivalentă Lascăr Pană din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 5-a a Ligii Naționale de handbal feminin, CS Minaur Baia Mare a învins, cu 27-25 (17-13), HC Dunărea Brăila. Deși Minaur (clasată pe locul 8 înaintea etapei) pornea cu avantajul psihologic al celor 4 victorii în ultimele 5 meciuri, oaspetele (locul 5 înaintea etapei) au câștigat precedentul meci disputat la Baia Mare, în urmă cu un an, la 11 septembrie 2021, cu 23-27.

 

Totuși, meciul de astăzi n-a oferit nicio surpriză, băimărencele controlând clar jocul. După clasicul început de studiu (3-3, min. 4), Minaur se desprinde la 6 goluri la jumătatea reprizei (11-5, min. 15), îndeosebi datorită eficienței trioului straniereleor Cazanga, Cavlovic și Ujkic. Repriza se încheie cu băimărencele în avantaj de 4 goluri: 17-13.

 

În cea de-a doua repriză, avantajul Minaurului s-a menținut, după primele 5 minute 20-15, în min. 50 – 26-21, cu Tănăsie și Popescu și eternele Cazanga și Ujkic principale marcatoare.

 

În min. 53 oaspetele reușesc să se apropie la doar 3 goluri (26-23), însă după eliminarea pivotului brăilencelor, angoleza Venancio, Popa reface diferența de la pauză, 27-23, apoi ex-Minaurista Elena Lavko, având-o în față doar pe Pandzic, ratează o lovitură de la 7 metri (peste poartă). Ratează atacul și Minaur (Popescu), dar mai sunt doar 4 minute și jumătate. Iar se dictează 7 metri pentru Dunărea (apărare în semicerc). Încearcă și Quintino, dar Pandzic e intimidantă. Ratează brazilianca.

 

Mai sunt 70 de secunde și Minaur are 3 goluri avantaj (27-24), iar antrenorul brăilencelor, Costică Buceschi, cere time-out. Marchează Liscevic (27-25), surprinsă și ea că e lăsată liberă, central, pe smicerc, dar este târziu pentru a se mai pune problema câștigătoarei (30 de secunde și băimărencele sunt în atac). Final: 27-25.

 

În urma victoriei, Minaur are 9 puncte și urcă pe locul 5, temporar (acesta este primul meci terminat din etapă, așadar mai sunt meciuri de disputat) – cel mai probabil va încheia etapa pe locul 7. În etapa următoare, duminică, 9 octombrie, Minaur joacă în deplasare, la Dacia Mioveni 2012 (echipă clasată înaintea acestei etape pe penultimul loc, 13).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here