AU CÂȘTIGAT – Minaur învinge Craiova și urcă temporar pe locul 4 în Liga națională

0
330

HANDBAL – LIGA NAȚIONALĂ. Sâmbătă, 19 martie, la Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii naționale de handbal feminin, Minaur a învins, cu 28-26 (16-16), SCM Craiova. Partida, arbitrată de cuplul Marina Agliceriu (Ploiești) & Mirabela Turdean (Târgu Mureș), a opus echipele de pe locul 6 (Minaur) vs. locul 9 (Craiova).

 

Cel mai important moment al partidei, lovitura de începere, dată de legendarul handbalist băimărean Maricel Voinea, cel mai bun handbalist care a evoluat vreodată la vreo echipă băimăreană și unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria mondială a sportului. Al doilea aspect important al acestei partide: concretizarea unui șir de 6 victorii a echipei băimărene, chiar dacă unele, cum a fost și aceasta, la o diferență mai mică decât cea a valorii celor două loturi, însă acest fapt poate fi pus și pe seama absențelor (accidentărilor) din lotul Minaurului.

 

În prima repriză, după deja obișnuitul echilibru de pe tabela de marcaj, între min. 20 și 25 Minaur se distanțează la 3 goluri, însă la cabine se intră la egalitate: 16-16, după un final de repriză mai bun al oaspetelor. Repriza a doua debutează cu un forcing al băimărencelor, care se distanțează confortabil la 5 goluri (min. 42, 22-17), avantaj menținut până în min. 52 (27-22).

 

A fost momentul în care motoarele s-au oprit, până la final, în ultimele 8 minute Minaur marcând un singur gol (prin Fujita, min. 54), iar craiovencele având posibilitatea unei reveniri pe tabela de marcaj, însă nu suficient pentru a pune sub semnul întrebării victoria clară a băimărencelor. Pentru Minaur au marcat: Lavko (10 goluri), Fujita (5 goluri), Burlachenko (4 goluri), Laslo (3 goluri), Severin și De Souza (câte 2 goluri), Tănăsie și Polocoșer (câte 1 gol) – de remarcat și prestația portarului Cristina Enache (12 parade salavatoare). De la oaspete s-au remarcat Andrei (5 goluri), Bak, Zamfir, Șelaru și Cîrstea (câte 4 goluri), precum și portarul Dzhukeva (8 parade salvatoare).

 

În urma victoriei, Minaur (36 de puncte) a urcat pe locul 4 în clasament, însă echipele din urma sa, Gloria Buzău și Râmnicu Vâlcea (ambele cu 34 de puncte) au unul, respectiv două meciuri mai puțin disputate (câte un meci pentru fiecare se dispută astăzi). Următorul meci al băimărencelor în Liga națională, sâmbătă, 2 aprilie, la București, cu CSU Știința (penultima în clasament).

 

* Foto: @Ovidiu Dragomir via CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here