AU CÂȘTIGAT – Minaur Baia Mare câștigă un meci dificil la Focșani și urcă pe locul 2 în clasamentul Ligii Naționale

0
307

HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ. Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la Sala Polivalentă Vrancea din Focșani, în meci contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal masculin, CSM Focșani 2007 a pierdut, cu 22-24 (10-15), partida cu Minaur Baia Mare. Meciul a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 4 (Focșani) și 3 (Baia Mare).

 

Minaur a făcut un meci inteligent, reușind să se impună după prima jumătate de oră categoric și să intre la vestiare cu un avantaj liniștitor (și nesperat chiar și de cei mai optimiști suporteri) de 5 goluri, avans pe care l-au stabilit prima oară încă din min. 19 (4-9), după un joc bun în apărare și având în Căbuț și Da Silva Mollino principalii marcatori.

 

Cea de-a doua repriză a început tensionat, tacticizat, cu 4 minute de secetă pentru tabela de marcaj, primul gol fiind înscris abia în min. 34 de Vujovic, după ratări succesive (și numeroase) ale ambelor formații. Băimărenii mențin avantajul de 5 goluri și după prima treime a reprizei (min. 40, 12-17), însă cu 5 minute înaintea finalului gazdele se apropie la 3 goluri (min. 55, 19-22).

 

Totuși, băimărenii rezistă asaltului focșănenilor și meciul se încheie cu două descalificări, câte una de fiecare parte (Miroiu de la gazde și Kotrc de la băimăreni), și cu un gol de rămas-bun al lui Roman Makrishin (cu 2 secunde înaintea finalului), care nu mai contează decât pentru statistică: 22-24. O victorie care urcă Minaur pe locul 2 în clasamentul Ligii Naționale, după ce Constanța a pierdut, previzibil, la lideră și campioana en-titre, Dinamo.

 

Categoric, Omul meciului a fost portarul ucrainean al băimărenilor, Anton Terekhov, cu 20 de parade salvatoare (a apărat și o aruncare de la 7 metri). Pentru Minaur au marcat: Căbuţ (7 goluri), Vujovic (4 goluri), Kotrc și Kozakevych (câte 3 goluri), Da Silva Mollino, Mănescu și Nagy (câte 2 goluri), Bera (1 gol). De la gazde s-au remarcat Miroiu (5 goluri), Makrishin (4 goluri) și portarul Marocico (13 parade salvatoare – 2 aruncări de la 7 metri).

 

În etapa următoare, a 12-a, Minaur joacă la Baia Mare, duminică, 20 noiembrie, de la ora 17.00, cu Steaua București, echipă clasată acum pe locul 6 și care în această etapă a învins categoric, pe teren propriu, nou-promovata CSM Oradea – scor: 44-36 (meciul din 20 noiembrie va fi televizat de ProArena).

 

* Foto generică: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here