AU CÂȘTIGAT – Minaur Baia Mare a urcat pe locul 2 în Liga Națională, după victoria cu Măgura Cisnădie

0
518

HANDBAL FEMININ. Minaur Baia Mare a câștigat joi, 28 ianuarie 2021, cu 25-21 (11-8) meciul cu cea de-a doua clasată, Măgura Cisnădie, urcând în clasament locul echipei sibiene și fiind devansată doar de campioana en-titre CSM București.

 

Cele mai bune marcatoare ale băimărencelor, aflate pe locul 3 înaintea acestui meci care a contat pentru etapa a 8-a a Ligii Naționale, au fost Jelena Kovačević (8 goluri), Ana Maria Tănasie (5 goluri) și Asuka Fujita (4 goluri) – pentru Minaur au mai înscris Sonia Seraficeanu și Andreea Cristina Popa (câte 3 goluri) și Linn Blohm (2 goluri).

 

Din echipa sibiană s-au remarcat polonezele Sylwia Lisewska (8 goluri) și Aleksandra Zych (4 goluri) – au mai marcat băimăreanca Timea Judita Tătar (3 goluri), Maria Valentina Panici și croata Valentina Blažević (câte 2 goluri), Elena Gjorgjijevska și Dijana Radojević (câte un gol).

 

Cea mai mare diferență de scor a fost de 6 goluri, consemnată spre finalul jocului (24-18), unul bun al echipei Minaur. Remarcabilă și prestația portarului titular al echipei din Baia Mare, Filippa Idehn având 15 intervenții salvatoare. Următorul meci al băimărencelor este chiar mâine, vineri, 29 ianuarie 2021, cu Universitatea Cluj (echipă care ocupă ultimul loc în clasament, 15), meci în devans la etapa a 9-a (care va avea loc în perioada 2-3 februarie).

 

* Foto: Cătălin Ionescu / via Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here