ATÂT S-A PUTUT – Șeful interimar al Poliției Maramureș, comisar șef Mihai Gherman, a obținut la concursul de ocupare a funcției, unde a concurat singur, nota… 4,80

0
6413

CONCURS FĂRĂ CÂȘTIGĂTOR. La concursul pentru funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), s-a înscris un singur candidat: comisar șef Mihai Gherman.

 

Concursul, care a fost amânat cu trei săptămâni de IGPR (pentru că “preşedintele comisiei de concurs este implicat în alte activităţi dispuse de conducerea MAI, respectiv IGPR”), a avut loc astăzi și a constat din susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale (care se înregistrează audio și/sau video, este punctat în baza unei “grile de apreciere” și se desfășoară în București, la sediul IGPR).

 

În urma desfășurării unicei probe, comisar șef Mihai Gherman (43 de ani), care conduce IPJ Maramureș din 15 septembrie 2021 prin împuternicire (interimat prin numire, fără concurs), a fost notat cu… 4.80. Pentru a obține funcția, el trebuia să obțină minim nota 7.00, implicit concursul nu are niciun câștigător, Poliția maramureșeană urmând să fie condusă în continuare de un interimar (care este tot Gherman).

 

Comisar șef Mihai Gherman (foto mare sus), originar din Târgu Lăpuș, este fost șef al Poliției Târgu Lăpuș (în perioada 2016-2018) și din 30 august 2018 este adjunct al IPJ Maramureș. În 15 septembrie 2021 a fost desemnat și apoi împuternicit la comanda structurii polițienești din județ, după ce comisarului șef Ionel Todoran (57 de ani, originar tot din Târgu Lăpuș, fost șef al Poliției Târgu Lăpuș în perioada 2001-2003 și al Poliției Baia Mare în perioada 2005-2010 și din 1 august 2010 adjunct al IPJ Maramureș) i-a expirat împuternicirea și nu mai putea fi prelungită legal.

Conform Statutului Polițistului, împuternicirea (conducerea prin interimat, în acest caz) se face pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pe încă 6 luni, dar nu mai mult de 12 luni, însă Gherman, la început, în perioda 15 septembrie 2021 – 27 ianuarie 2022, a fost desemnat (adică îndeplinea atribuțiile de șef, dar nu era plătit ca atare decât de când a fost împuternicit).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here