ASFALT SUGATIVĂ – Se cumpără 28 de tone de vopsea, pentru că cele 16,5 tone cu care s-au făcut marcajele stradale anul trecut au… dispărut

0
2578

MARCAJE STRADALE. A-nceput (iar) primăvara, în consecință s-a reactivat spiritul gospodăreasc al curățenie, toaletăm verzituri, măturăm, plombăm, asfaltăm… Gospodari. Frumos! Despre asfaltări, v-am zis deja (în precedenta scriere, care dezvăluie și cât se scoate din pușculiță municipiului Baia Mare pentru această faptă vitejească și în buzunarele cui intră banii).

 

Păi, dac-am zis de asfaltări, trebuie refăcute și marcajele stradale, logic. Bine, nu-i prea logic, că doar anul trecut Întâiul edil Cătălin Cherecheș a dispus vopsirea “într-un nou concept pe care, după ani de zile de luptă de convingere, am reușit să îl impun”.

 

Respectivul „nou concept” a prevăzut în 2018 cumpărarea a… 16,5 tone de vopsea și diluantul aferent, doar pentru asta scoțându-se din pușculița orașului peste 27.000 de euro (aproape 127.000 de lei), banii fiind livrați în Târgoviște (jud. Dâmbovița), la Swarco Vicas (firmă condusă de Corina Berekmeri).

 

Ni s-a spus că vopseaua e una specială (Cherecheș: “se va utiliza o altă vopsea, sau concentrație, respectiv tehnologie de aplicare astfel încât să nu mai existe problema derapajelor și a alunecării”) și că noul concept prevedea galben pentru marcarea stațiilor de autobuz, albastru pentru locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități, alb și roșu pentru trecerile de pietoni.

 

După ce a trecut iarna, am observat cu toții că noul concept și noua vopsea specială pentru care s-au plătit 27.000 de euro par desprinse din povestea “Hainele cele noi ale împăratului”. Scumpe, de calitate – ni s-a spus -, dar… nu se mai vede nimic! Și dacă nu se mai vede, ce să facă și-mpăratul urbei? Să cumpere altă vopsea. Tot specială, evident, doar administrează un Oraș al Învingătorilor (care n-au câștigat nimic).

 

Dacă anul trecut, în primăvară, s-au cumpărat 16,5 tone de vopsea și nu se mai vede nimic pe asfalt, anul ăsta se cumpără 24,03 tone de vopsea albă și 4,6 tone de diluant. Poate-poate. Noua vopsea (și diluantul aferent) va costa 172.890,22 lei (echivalentul a peste 36.000 de euro). De unde se cumpără? Tot de la Târgoviște, nu acolo și-a făcut reședința domnească Mircea cel Bătrân? Contractul și prevederile financiare s-au semnat în 25 martie 2019. Să-nceapă vopsitul!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here