COPALNIC MĂNĂȘTUR. La 7 ani după ce și-a făcut stemă, comunei maramureșene Copalnic Mănăștur i-a fost aprobat și modelul oficial de steag, prin Ordonanță de Guvern, drapelul local putând fi acum arborat pe instituții și locuri publice din comună.
Stema comunei Copalnic-Mănăștur, care a fost aprobată în 29 octombrie 2014, se compune dintr-un scut triunghiular, în partea superioară fiind 12 ghinde (simbol al bogăției silvice a comunei unde există un stejar monument al naturii, vechi de circa 500 de ani – numărul ghindelor indică numărul satelor componente ale comunei) și un lup (simbolizează ostașii care apărau cetatea Chioarului), iar în partea inferioară, având o o cruce treflată (simbol al vechii mănăstiri de la care provine și numele localității) și un zid crenelat (referire la Cetatea Chioarului).
Conform legii, administrația publică locală poate arbora pe teritoriul localității, alături de steagul României, al Uniunii Europene și al județului după caz, a steagului reprezentativ al UAT-ului. Modelul de steag al comunei Copalnic Mănăștur a fost aprobat de forul deliberativ local încă din 24 iulie 2018, iar Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române l-a avizat în 19 august 2021.
În acest an, au mai fost înaintate pentru aprobare prin Hotărâre de Guvern steagurile localităților maramureșene Săcălășeni (10 februarie 2021), Târgu Lăpuș (în 25 mai 2021) și Recea (în 8 octombrie 2021).
* Foto mare: @Emanuel Luca
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.