APRECIERE – Proiect destinat categoriilor vulnerabile și derulat în Maramureș de ASSOC, premiat la gala de excelență a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene

0
699

RECUNOAȘTERE. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a premiat, în cadrul Galei „România modernizată cu fonduri europene”, 14 proiecte de succes finanțate prin programele operaționale aferente perioadei 2014-2020.

 

Unul dintre proiectele premiate a fost derulat în Maramureș de Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, fiind destinat categoriilor vulnerabile din satul Finteușu Mic (com. Satulung). Proiectul, denumit “Drumul spre normalitate continuă la Finteușu Mic”, derulat în perioada 2017-2021 și manageriat de Alexandru Șereghi, a vizat incluziunea socială, creșterea capacității de ocupare și reducerea riscului de sărăcie a 552 de persoane din comunitate (în cea mai mare parte de etnie romă), fiind în valoare de 24,3 milioane de lei, finanțare acordată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).

 

În mod practic, prin acest proiect s-au derulat programe educaționale, peste 200 de persoane au dobândit o calificare certificată, peste 160 de persoane și-au găsit un loc de muncă și și l-au menținut, sute de copii și adulți au beneficiat de servicii sociale și medicale și de intervenții pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire, oamenii au fost implicați în combaterea discriminării și promovării multiculturalismului, le-au fost reglementate actele juridice, 31 de persoane au beneficiat de formare antreprenorială, iar 15 dintre acestea de ajutoare minimis în vederea înființării de firme.

 

Proiectele au fost selectate de autoritățile de management și vizează domenii esențiale pentru dezvoltarea României: infrastructura de transport, gaze, apa și apă uzată, infrastructura de sănătate, digitalizare, modernizarea serviciilor publice, conservarea patrimoniului cultural, combaterea sărăciei și masuri integrate destinate categoriilor vulnerabile.

 

* Foto: @ASSOC

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here