APEL – Senator Cristian Niculescu-Țâgârlaș: Îmbunătățirea modului de acordare a ajutorului de stat către firme și plata datoriilor statului către acestea

0
442

ACTIVITATE PARLAMENTARĂ. Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL) a făcut un apel public în Senatul României (dar și prin interpelări adresate miniștrilor de resort) pentru îmbunătățirea modului de acordare a ajutorului de stat către firme și pentru plata datoriilor statului către societățile comerciale, susținând că acestea trebuie tratate cu prioritate.

 

Demersul senatorului Niculescu-Țâgârlaș vine după ce acesta a primit mai multe semnale conform cărora multe dintre firmele românești sunt în acest moment în imposibilitatea de a-și recupera datoriile pe care statul le are către acestea – este vorba despre rambursări de TVA, lucrări executate, recepționate, dar neachitate, restituirea sumelor plătite în plus.

 

“Statul trebuie să fie un partener loial și de încredere al mediului de afaceri și să asigure un climat economic stabil, care să permită firmelor să își desfășoare activitatea în bune condiții.

 

De asemenea, am susținut în plenul Senatului o declarație referitoare la Măsura nr. 3 din cadrul schemei de ajutor de stat, prin care se oferă firmelor finanțări nerambursabile pentru investiții și anterior acesteia, l-am interpelat pe ministrul Economiei în această privință, pentru că scopul inițial al acestei măsuri (de a ajuta firmele afectate de pandemie) nu va fi atins, deoarece companiile care au nevoie cu adevărat de finanțare sunt defavorizate pe criteriul cote de cofinanțare.

 

I-am solicitat ministrului să verifice modul în care au fost înregistrate cererile de finanțare, pentru că există suspiciuni privind divulgarea de informații către anumiți solicitanți (iar acest fapt a crescut valoarea cotei de cofinanțare, pentru ca respectivii să beneficieze de ajutorul de stat)”, a precizat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, pentru 2mnews.

 

Niculescu-Țâgârlaș a subliniat că în Regiunea de Nord-Vest s-au înscris în programul de ajutor de stat 5.196 de firme, dintre care doar 436 vor beneficia de finanțare, pentru că nivelul de cofinanțare din partea beneficiarilor (un criteriu esențial pentru acordarea ajutorului de stat) a ajuns la… 61%!

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here