APĂ ȘI BANI – În topul celor mai mari tarife, Vital Baia Mare, locul 25 la furnizarea apei potabile și locul 20 la servicii de canalizare

3
2194

EXCLUSIV. În clasamentul național al prețului la furnizarea de apă potabilă și servicii de canalizare, în care sunt cuprinși cei 46 de operatori județeni/regionali din România, operatorul de apă-canal din județul Maramureș – Vital SA Baia Mare – ocupă locul 25 conform celui mai mare preț la metru cub de apă potabilă furnizată populației. La jumătatea clasamentului, practic, cu 3,79 lei (3,48 lei + 9% TVA) pe metru cub de apă potabilă furnizată.

 

Conform tarifelor celor 46 de operatori de apă-canal din România, doar în 23 de județe se plătește mai mult pentru apa furnizată (prețurile nu conțin TVA de 9%): Ilfov (4,89 lei/mc – operatorul din zona Voluntari, sunt doi operatori în județ), Buzău (4,64 lei), Constanța (4,50 lei), Hunedoara (4,48 lei și 3,81 lei – sunt doi operatori în județ), Suceava (4,10 lei), Vaslui (4,07 lei), Galați (4,03 lei), Brăila (4,02 lei), Caraș-Severin (4,00 lei), Teleorman (3,90 lei), Vâlcea (3,89 lei), Prahova (3,87 lei), Neamț (3,84 lei), Mehedinți (3,82 lei), Dâmbovița (3,81 lei), Tulcea (3,78 lei), Călărași (3,77 lei), Brașov (3,72 lei), Bistriţa Năsăud (3,71 lei), Botoșani (3,71 lei), Argeș (3,67 lei), Vrancea (3,66 lei), Mureș (3,50 lei), Maramureș (3,48 lei).

 

În privința serviciului de canalizare, Vital SA Baia Mare ocupă locul 20 din 46 conform celui mai mare tarif pe canalizare-epurare/mc, cu 3,28 lei (2,76 lei +TVA de 19%). Doar în 18 județe se plătește mai mult serviciul de canalizare (prețurile nu conțin TVA de 19%): Constanța (3,99 lei), Argeș (3,79 lei), Dâmbovița (3,59 lei), Neamț (3,50 lei), Olt (3,49 lei), Ilfov (3,46 lei), Vâlcea (3,43 lei), Călărași (3,25 lei), Arad (3,21 lei), Alba (3,19 lei), Sibiu (3,07 lei – doar zona Mediaș, sunt doi operatori în județ), Cluj (3,02 lei și 2,79 – sunt doi operatori în județ), Satu Mare (2,99 lei), Giurgiu (2,98 lei), Mureș (2,97 lei), Suceava (2,89 lei), Timiș (2,84 lei), Botoșani (2,78 lei).

 

Alexandrina Bancoș și Cătălin Cherecheș

Compania Vital SA s-a înființat în vara anului 1997, în urma reorganizării RASP URBIS Baia Mare și are ca asociați municipiul Baia Mare (cu 87,768%), Judeţul Maramureş (3,476 %), Sighetu Marmaţiei (2,63 %), Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare, Târgu Lăpuş, Tăuţii Măgherăuş și Vişeu de Sus (toate cu câte 0,876 %) – aceste entități administrative reprezentând acţionariatul firmei. Firma este condusă de Alexandrina Bancoș (director general), președintele Consiliului de Administrație fiind viceprimarul Băii Mari, Marinel Rob.

 

În 2017, compania, care are aproape 95.000 de abonați și un grad de încasare a facturilor emise de peste 94%, a raportat la venituri de peste 70,7 milioane de lei un profit net de peste 5 milioane de lei (echivalent cu aproximativ 1,1 milioane de euro – comparativ, operatorul din județul Mureș a avut un profit net de 10,7 milioane de lei la venituri de 112 milioane de lei). Profitul încă nu a fost repartizat. Compania Vital are 701 angajați din care 315 sunt personal TESA.

 

Acest articol a fost scris pentru a elimina minciunile din declarațiile oficiale: „Avem cea mai ieftină apă și canalizare din țară” – N-avem! -, dar și exacerbarea „Avem cea mai scumpă apă și canalizare din țară” – idem, N-avem! Sigur, putem discuta despre prețul corect (în condițiile în care prețul de producție al apei în zona Maramureșului este infinit mai mic decât în Timiș, de exemplu) sau despre raportul corect într-o societate celebrală între personalul TESA și cel de producție. Despre cât de ieftină sau scumpă e apa în Maramureș, sper, însă, să nu mai discutăm. E la jumătatea clasamentului. N-am inventat „miezul din dodoașcă”, nu suntem nici ultimii „șnapani”. Suntem la mijlocul „topului de șnapani”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here