ANTICORUPȚIE – Detalii din rechizitoriul procurorilor DNA privind cazul de corupție de la Ambulanța Maramureș

2
7846

TRIMITERE ÎN JUDECATĂ PENTRU CORUPȚIE. După ce 2mnews a anunțat încă de ieri, 22 februarie 2023 (detalii AICI), DNA a precizat în cursul acestei zile că procurorii Biroului Teritorial Baia Mare i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpaţii: Ligia Sanda Marinela Micle (manager general al Serviciul de Ambulanță Județean – SAJ – Maramureş) – pentru uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, şi complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată; Simona Carmen Miclea (director economic al SAJ Maramureş) şi Nicoleta-Bianca Ploscar (economist în cadrul SAJ) – pentru uz de fals şi abuz în serviciu; Florin-Mihai Dan (consilier juridic la SAJ Maramureş) – pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, şi complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

 

Conform rechizitoriului procurorilor DNA, în 4 februarie 2019, managerul general, împreună cu directorul economic şi economistul SAJ, ar fi aprobat, cu încălcarea prevederilor legale, plata unei facturi emise de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea SAJ Maramureş, care în fapt nu s-au realizat.

 

„Concret, în factura respectivă erau menţionate servicii ‘închiriere sală de conferinţe’, deşi în realitate ar fi fost vorba de ‘servicii de cazare’ de care ar fi beneficiat doi funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinţei ‘Medicina de Urgenţă Azi’, ediţia a IV-a. Precizăm că acea conferinţă s-a desfăşurat în sălile de şedinţă ale unei alte unităţi hoteliere, iar pentru utilizarea spaţiilor respective nu au fost efectuate plăţi, locaţia fiind pusă la dispoziţia organizatorilor în mod gratuit.

 

De asemenea, în perioada mai 2019 – august 2022, inculpata Ligia Sanda Marinela Micle, în aceeaşi calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituţiei, Florin-Mihai Dan, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soţul său, inginer în cadrul SAJ Maramureş, ar fi fost angajat la aceeaşi unitate medicală, cu contract de muncă cu timp parţial de 4 ore/ zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport şi Audit intern, iar ca urmare a acestor demersuri, soţul inculpatei ar fi obţinut, în perioada iulie 2019 – octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei.

 

În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Dan Florin-Mihai care, în perioada iunie 2019 – septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului Micle Ligia Sanda Marinela, ar fi ocupat mai multe funcţii temporar vacante, cu timp parţial de 2 sau 4 ore/zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern şi o funcţie în cadrul Serviciului mişcare şi exploatare auto. Pentru activitatea desfăşurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul Dan Florin Mihai ar fi obţinut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei”.

 

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Maramureş.

 

* Foto: @Ambulanța Maramureș

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Domle banditi ăștia hoți și jefuitori, au ajuns sa fie de un tupeu grosolan. Lor li se cuvine. Ei se instalează ca și în regate, și sunt organizati în haite . I si împart bani noștri a tuturor.

  2. Bună seara la serviciu de ambulanta Bihor sint mult mai multe detalii despre abuzurile si infracțiunile săvîrșite de manager si directorul tehnic interimar…sint Marcon Adrian din Bihor lucrez la Ambulanta va ofer probe scrise confirmate de curtea de conturi Bi hor cu furtul banilor publici…tel …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here