ANIVERSARE – Maramureşeanul Ioan Es. Pop, probabil cel mai mare poet în viaţă, împlineşte 59 de ani

1
280
Ioan Es. Pop

ZIC AŞA. În viaţă, cel mai uşor e să te ascunzi. Să te piteşti. Să stai aşaaa… şi să speri că nu te vede nimeni, pentru că în anonimat nu deranjezi – are logică, nu? E interzis să emiţi judecăţi de valoare – mă mir că n-a apărut vreo lege-n sensul ăsta, dar nu e târziu. Verdictele iscă controverse, colocvialităţi şi eternul „Bine, băi, că ‘şti tu dăştept!”. Vă amintiţi reclama la berea verde (Carlsberg) – „Probably the best beer in the world”? Aia e viaţa! Să te-ascunzi după cuvinte.

 

Acuma n-o să ne-apucăm să facem calculul probabilităţilor – mărturisesc că-s conştient de sensibilităţile pe care le naşte o afirmaţie categorică şi de faptul că, incontestabil, „puţin” mă încurcă marele poet Ion Mureşan -, dar spun: probabil cel mai mare poet în viaţă, Ioan Es. Pop, împlineşte astăzi 59 de ani.

 

hyperliteratura.ro

În privinţa lui Ioan Es. Pop, oamenii de pe hyperliteratura.ro au fost mult mai inspiraţi ca mine şi s-au salvat de-njurături folosind caracterizarea salvatoare de tip Carlsberg „probabil cel mai cunoscut poet român debutat după 1990”. Aşa i-au mulţumit şi pe fanii marelui poet Ion Mureşan şi toată lumea s-a pitit.

 

59

 

Nu-l cunosc pe Ioan Es. Pop, dar un cunoscut de-al său mi-a împărtăşit o delicateţe, bănuiesc că fiind o intimitate e secretă, dar vi-o împărtăşesc ca să-l scutesc pe „admin”-ul acestui site să asude cenzurând murdării declaşate de vina asumată de-a refuza să mă pitesc şi eu: Ion Mureşan îl consideră cel mai mare poet pe Ioan Es. Pop, iar Ioan Es. Pop îl consideră cel mai mare poet pe Ion Mureşan. Dar nu clasamentul contează, poezia primează.

 

Am fost obligat să mint ca să par că sunt. Eu de fapt nu am identitate, sunt o simplă goarnă prin care suflă nu se ştie cine, iar când sunetele sunt prea nemelodioase, mă ascund.

Ioan Es. Pop.

 

S-a născut în Ţara Chioarului, într-un  sat cocoţat pe dealul ce se termină c-o biserică lambriată exterior – argument suprem al autodistrugerii -, Vărai (pe atunci, la naşterea poetului, în 27 martie 1958, satul se numea Văraiu). Un melancolic care-a fost, rând pe rând, repetent şi premiant, profesor şi tâmplar, betonist şi boem, paznic la porci şi corector la „Luceafărul”…

 

A debutat copleşitor, cu izbăvirea iţită din căminele de nefamilişti din strada Olteţului 15 – acolo unde viaţa se bea şi moartea se uită, cu „Ieudul fără ieşire” (1994), o izbucnire pe care cei în drept au încercat s-o-năbuşe cu critici elogioase, premii, reeditări, traduceri. Să câştigi cu primul volum premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, al revistei „Poesis” (1994) şi al Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetu-Marmaţiei, nu-i tocmai comun. Numai că mai greu pentru Ioan Es. Pop a fost să confirme. Şi a făcut-o, călit în căminele de nefamilişti din strada Olteţului 15, acolo unde viaţa se bea şi moartea se uită.

 

La mulţi ani, Ioan Es. Pop din satul Văraiu!

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ