DIMENSIUNEA DIFICULTĂȚILOR ECONOMICE. În primele 8 luni ale anului 2022, 113 firme din Maramureș au fost declarate de instanțele de judecată sub protecția insolvenței. Numărul este similar cu cel din primele 8 luni ale anului 2016 și indică o creștere cu 4,63% față de aceeași perioadă a anului trecut, plasând județul Maramureș pe locul 12 în țară într-un clasament național al insolvențelor. 2mnews a documentat modul în care a evoluat în primele 8 luni din ultimii 10 ani (2012-2022) numărul societăților economice înregistrate în Maramureș.
Legea privind procedura insolvenţei a apărut în anul 2006 fiind motivată de “instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență”. Ulterior, legea a fost completată/amendată/modificată (în anii 2008 și 2010), iar începând din anul 2014 a fost înlocuită de o nouă lege (nr. 85/2014) privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. După modificarea legii, numărul insolvențelor a scăzut cu circa 60% (condițiile pentru declararea ca insolvent fiind “înăsprite”).
Simplificat, insolvența este dificultatea economică în care se găsește o firmă, caracterizată prin imposibilitatea plății unor datorii (din cauza insuficienței fondurilor bănești), în care acesteia i se oferă șansa redresării activităţii (atunci când specialiștii numiți consideră că este posibil).
Iată cum a evoluat în Maramureș numărul societăților declarate în ultimii 10 ani în insolvență (numărul acestora se referă doar la primele 8 luni ale anului, pentru o corectă comparație cu situația din acest an):
2012 | 2013 | 2014 | 2015 | 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | 2022 |
362 | 303 | 304 | 315 | 113 | 129 | 102 | 83 | 56 | 108 | 113 |
![]() |
Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.