ANALIZĂ – Care sunt echipele pe care trebuie să le învingă Minaur Baia Mare pentru a promova în Liga a II-a

0
578

FOTBAL. În Liga a III-a sezonul regular s-a încheiat, pentru primele 4 echipe din fiecare din cele 10 serii urmează următorul pas spre promovarea în Liga a II-a: play-off-urile. Din Seria 10, în play-off s-au calificat Minaur Baia Mare (42 puncte), CA Oradea (39 puncte), Someşul Dej (35 puncte) și Lotus Băile Felix (29 puncte).

 

Pentru că meciurile din play-off încep în Seria a 10-a sâmbătă, 2 aprilie – Minaur joacă în prima etapă acasă, de la ora 17, cu CS Lotus Băile Felix (locul 4) -, această scriere analizează care sunt principalele adversare ale echipei băimărene pentru îndeplinirea obiectivului, dacă se va clasa, așa cum se prognozează, pe unul din primele două locuri ale play-off-ului Seriei a 10-a.

 

Play-off și două manșe de baraj

 

Echipele intră în play-off cu punctele obținute în sezonul regular și vor juca câte 9 meciuri, fiecare cu fiecare (pe sistemul tur-retur-tur). Conform regulamentului, primele două clasate din play-off-ul seriei se califică în manșa semifinală a barajului de promovare și vor juca cu primele două clasate din play-off-ul Seriei a 9-a: locul 1 din Seria 10 întâlnește locul 2 din Seria 9, respectiv locul 2 din Seria 10 întâlnește locul 1 din Seria 9. Partidele din manșa semifinală a barajului de promovare vor avea loc în dublă manșă (tur-retur), în 25 mai și 28 mai 2022.

 

Învingătoarele din cele două semifinale vor juca finala barajului de promovare, tot în dublă manșă (tur-retur, în 4 iunie și 8 iunie 2022), iar câștigătoarea va promova direct în Liga a II-a.

 

Principalul adversar

 

Așa cum în Seria a 10-a se prognozează că pe primele două locuri ale play-off-ului se vor clasa Minaur Baia Mare și CAO (ambele vor juca 5 meciuri acasă și 4 în deplasare) și în Seria a 9-a există favorite: CS Hunedoara (52 puncte) și Metalurgistul Cugir (37 puncte) – în play-off-ul Seriei a 9-a s-au mai calificat Unirea Ungheni (32 puncte) și Viitorul Cluj (30 puncte). Indicat ar fi ca Minaur să se califice în manșa semifinală a barajului de promovare de pe locul 1, pentru a evita, cel puțin în prima fază, o confruntare cu CS Hunedoara, de departe cel mai puternic adversar.

 

Hunedorenii au terminat neînvinși sezonul regular, cu 17 victorii și un egal și un golaveraj care scutește de comentarii suplimentare: 61-15. Practic, cu o medie de 3,3 goluri marcate pe meci și sub un gol primit pe meci (pentru comparație, băimărenii au încheiat sezonul regular cu golaverajul 57-20, cu o medie de 3,1 goluri marcate pe meci și o medie de 1,1 goluri primite pe meci).

 

CS Hunedoara a încheiat campionatul regular al Ligii a III-a cu cel mai mare număr de puncte acumulate din toate cele 10 serii. Echipa este antrenată de Florin Maxim, care a subliniat că a făcut pregătirea de iarnă pentru ca jucătorii săi să ajungă la potențialul maxim doar după începerea play-off-ului (ținta vizată fiind meciurile de baraj). Singurul meci pe care nu l-au câștigat (încheiat la egalitate) a fost cel de la Ocna Mureș (1-1, echipă care a terminat sezonul regular pe locul 6 în serie).

 

Principalul finanțator al clubului este autoritatea locală (exact ca în cazul Minaurului, însă investițiile sunt mai semnificative). La începutul anului, Hunedoara și-a făcut pregătirea în Antalya (Turcia), iar meciurile de verificare le-au programat cu echipe din Polonia, Austria și Rusia – puține echipe din Liga I investind într-un stagiu de pregătire în afara țării. Practic, se face totul pentru ca Maxim să aibă toate condițiile pentru îndeplinirea obiectivului.

 

Lotul este format dintr-un melanj de jucători tineri și jucători experimentați, mulți dintre aceștia cu jocuri în Liga I – de ex. Sergiu Arnăutu sau Laurențiu Buș. Transferurile făcute în iarnă sunt pe măsură: portarul Haralambie Mociu (20 de ani, produs al Academiei Hagi, împrumutat până în vară de la UTA, din Liga 1); Alexandru Neacşa (30 de ani, jucător cu peste 60 de meciuri în Liga I, a activat la Universitatea Craiova, Viitorul Constanța, Gaz Metan Mediaș și FC Hermannstadt, dar și Dinamo Minsk); Andrei Roşu (20 de ani, mijlocaș, a fost în lotul FCSB).

 

Hunedorenii au una dintre cele mai bune apărări din Liga a III-a, în afara portarului adus din Liga I, au în echipă și trei experimentați fundași brazilieni – toți înalți, care urcă des în atac (punând presiune pe apărătorii adversari) și uneori chiar marchează: Jairo Rodrigues (29 de ani, fundaș central), Rafael Gomes Garutti (23 de ani, fundaș central) şi Matheus da Motta Donha Fernandes (24 de ani, fundaș stânga).

 

Simplificat, aceasta este echipa pe care sigur o vom revedea în barajul final pentru promovare și echipa pe care viitoarea promovată în Liga a II-a trebuie să o învingă. Deocamdată, de mai bine de un an nu a reușit nimeni asta. Răspunsul la întrebarea-titlu: minimum două din cele trei echipe din play-off (CA Oradea, Someşul Dej și Lotus Băile Felix) și cele două echipe calificate din play-off-ul Seriei a 9-a (CS Hunedoara și, cel mai probabil, Metalurgistul Cugir). Pentru primul sau al doilea baraj, Minaur ar trebui să treacă de CS Hunedoara.

 

* Foto: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here