ALEGERI PARLAMENTARE – PNL Maramureș: la Senat, Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, la Camera Deputaților, Călin Bota deschid listele de candidați

1
1895
Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Călin Bota

CANDIDAȚI PNL MARAMUREȘ. PNL Maramureș și-a decis locurile eligibile pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Astfel, la Senat, pe cele două locuri eligibile sunt, în ordine, vicepreşedintele PNL Maramureş, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, şi primarul comunei Ruscova, Ioan Turcsin.

 

La Camera Deputaţilor, lista PNL Maramureș îi are pe primele 4 locuri, în ordine, pe Călin Bota (preşedintele PNL Baia Mare), Florin Alexandru Alexe (deputat PNL 2012-2016), Felician Ciceu (primarul din Dumbrăviţa) şi Daniela Oniţa Ivaşcu (preşedinta organizaţiei PNL Sighetu Marmaţiei). De remarcat impunerea de către conducerea centrală a PNL a unui “candidat de import”, parlamentarul bucureștean Alexe (41 de ani, deputat din anul 2012), ca într-o filială bananieră (acest fapt se întâmplă frecvent în partidele mari).

 

Lista candidaţilor PNL Maramureş la alegerile parlamentare a fost votată de conducerea județeană a partidului și urmează să fie validată în structurile de conducere ale partidului la nivel naţional, data pentru depunerea oficială a candidaturilor fiind 22 octombrie 2020.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here