ALEGERI LOCALE – Obiectivul lui Dan Ivan și al Alianței USR PLUS: Un loc de parcare pentru fiecare familie din Baia Mare

0
732

ADVERTORIAL ELECTORAL. În acest moment, în Baia Mare sunt înregistrate peste 55.000 de autoturisme. Cu toate acestea, pe raza municipiului sunt amenajate doar aproximativ 3.600 de parcări publice cu plată și 6.000 de parcări publice fără plată. La acestea se adaugă 6.400 de garaje, construite pe terenul aparținând municipiului, concesionat sau închiriat. Privind aceste cifre, devine dintr-o dată clar de ce atâția șoferi se enervează zilnic că nu au unde să parcheze. O soluție din partea autorității locale trebuie să fie urgentă și hotărâtă.

 

Alianța USR PLUS vede ca necesare, în acest context, două intervenții majore: construirea de noi locuri de parcare alocarea și taxarea adecvată a parcării de pe raza Băii Mari.

 

„Obiectivul nostru pe termen lung este să avem o infrastructură prietenoasă cu mediul și un loc de parcare pentru fiecare familie. Vom amenaja, vom marca corespunzător și vom aloca un număr de identificare fiecărui loc de parcare disponibil la acest moment pe raza municipiului.

 

În urma consultărilor publice realizate cu băimărenii și în baza unui regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local, contra unei taxe anuale, fiecare familie va putea opta pentru un loc de parcare în proximitatea domiciliului, pentru care va avea prioritate la utilizare în intervalul orar 16.00-08.00. În restul timpului, locurile de parcare vor fi disponibile tuturor autovehiculelor.

 

Proprietarii de garaje individuale care vor opta pentru utilizarea unor astfel de spații de parcare vor avea prioritate la alocarea lor și gratuitate pentru o perioadă rezonabilă de timp, în schimbul renunțării la contractul de concesiune pe suprafața ocupată de garajul propriu. Spațiile astfel eliberate de construcțiile fixe vor fi înlocuite cu parcări verzi (înierbate). Ne propunem ca noile spații de parcare să beneficieze și de umbrire naturală, prin plantarea de copaci în zonele de delimitare dintre locurile de parcare.

 

Pe termen mediu și lung, intenționăm să reamenajăm toate parcările asfaltate cu astfel de parcări verzi. Acest lucru va ajuta la regenerarea mediului în oraș și la asigurarea unui confort termic corespunzător pe timp de vară, temperatura mediului ambiental scăzând cu câteva grade prin înlocuirea parcărilor asfaltate cu unele verzi.

 

Pentru a concretiza toate aceste proiecte, ne propunem să comunicăm în permanență cu asociațiile de proprietari și cu deținătorii de garaje, cărora le vom oferi alternative viabile pentru reconversia terenurilor eliberate. Acolo unde spațiul o va permite și nu afectează arhitectura zonei, vom construi parkinguri modulare sau parcări supraterane amenajate la partea superioară cu spații verzi și locuri de joacă de care să se bucure toți băimărenii din zonă”, a precizat Dan Ivan, candidatul Alianței USR PLUS la funcția de primar al municipiului Baia Mare.

 

Pietonii își vor recupera trotuarele

 

Prin construcția unor parcări înierbate, a unor parcări subterane și supraetajate, orașul ar începe să respire din nou, conducătorii auto nu s-ar simți frustrați la fiecare ieșire în trafic, iar pietonii ar avea trotuarele doar pentru ei.

 

„În exercițiul financiar 2021-2027, Uniunea Europeană acordă fonduri consistente pentru astfel de obiective. Proiectele legate de infrastructura verde din Baia Mare se pot implementa prin Programului Operaţional Regional pentru regiunea Nord-Vest 2021-2027, Axa prioritară 3 – O regiune cu orașe prietenoase cu mediul. Obiective specifice: îmbunătățirea protecției naturii și a biodiversității, a infrastructurii verzi, în special în mediul urban, și reducerea poluării”, a detaliat Dan Ivan.

 

Oferă o șansă Alianței USR PLUS de a implementa aceste soluții pentru șoferii și pietonii din Baia Mare. Pe 27 septembrie, pune ștampila pe cifra 8! Votează Dan Ivan pentru Primăria Baia Mare și Alianța USR PLUS pentru Consiliul Local!

 

Stradă cu stradă, schimbăm Baia Mare!

 

* Acest material a fost comandat de partidul Uniunea Salvați România (parte a Alianței USR PLUS) și realizat de SC APELLA SRL. Cod unic de identificare: 21200251



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here