ALEGERI LOCALE – În Baia Mare, schimbarea este posibilă cu Dan Ivan și Alianța USR PLUS

0
980

ADVERTORIAL ELECTORAL. Baia Mare are nevoie urgent de o SCHIMBARE. La 30 de ani de la Revoluție, acel moment în care speranțele românilor și ale băimărenilor au urcat la cota cea mai înaltă, trăim o cruntă dezamăgire. Tinerii pleacă peste hotare, în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite. În Baia Mare lipsesc afacerile de succes, care să ofere locuri de muncă plătite la un nivel decent. Orașul are un aer trist, de oraș aproape uitat, cu spații publice neamenajate și cu o populație tot mai îmbătrânită.

 

Băimărenii nu se simt aici în siguranță, pentru că cetățenii sunt atacați în plină zi și s-au înmulțit furturile și tâlhăriile. E nevoie de o mână de gospodar în fruntea administrației. Nu mai avem timp să așteptăm!

 

Din fericire, schimbarea este posibilă. Bugetul municipiului, care este de peste 100 milioane de euro anual, permite realizarea multor proiecte necesare orașului. Iar prioritizarea acestora în funcție de nevoile cetățenilor este cheia reușitei. Având la îndemână și fondurile europene, și fondurile norvegiene, Baia Mare poate deveni o importantă capitală a Nordului Transilvaniei, la fel ca alte orașe din Ardeal. Cu 400 de milioane euro, în 4 ani, se poate construi un oraș nou. Chiar și de la zero.

 

„Putem avea un salariu mediu de 1.000 euro în Baia Mare, în următorii 5 ani”

 

Dan Ivan, candidatul Alianței USR PLUS la funcția de primar al Băii Mari, vrea să aducă în administrația orașului oameni cinstiți și proiecte majore, cu un impact imediat asupra bunăstării cetățenilor.

 

Mi-am propus o creștere a bugetului Băii Mari printr-o impozitare inteligentă și prin atragerea de investitori care să dezvolte orașul așa cum ni-l dorim cu toții. În felul acesta, vom putea realiza și alte lucruri decât cele cu care ne-am obișnuit. Fără corupție și fără baroni locali, vom putea avea și strand public, și școli dotate corespunzător, și trotuare sau drumuri ce nu trebuie reparate în fiecare an, și servicii medicale de calitate, și zone de relaxare, și evenimente publice care să atragă turiști. Și, mai ales, locuri de muncă și salarii decente. Eu cred că putem avea un salariu mediu de 1.000 euro în Baia Mare, în următorii 5 ani. Pentru asta investim în învățământul dual și aducem investitori din sectorul producției, care să colaboreze în interesul nostru al tuturor. Baia Mare nu mai vrea supermarketuri, ci vrea investitori care să ofere salarii decente, explică Dan IVAN.

 

 

Alianța USR PLUS va aduce în Primăria și Consiliul Local Baia Mare oameni nepătați

 

Alături de colegii mei din Alianța USR PLUS, am întocmit un Program de guvernare locală care cuprinde soluții concrete la problemele cu care se confruntă fiecare cartier din Baia Mare, în momentul de față. Vrem un oraș verde pentru băimăreni, care să se dezvolte coerent și frumos din toate punctele de vedere. Avem soluții și pentru mărirea numărului de parcări, dar și pentru crearea de piste pentru bicicliști. Am identificat deja surse de finanțare europeană pentru a curăța orașul de gunoaie și avem cel mai amplu proiect de dezvoltare a sportului de masă. Avem soluții concrete și pentru sporirea siguranței cetățenilor, și pentru reorganizarea Poliției Locale și a aparatului public. Vă îndemn să dați o șansă candidaților Alianței USR PLUS să își pună soluțiile în aplicare! Pe 27 septembrie, puneți ștampila pe poziția 8! Votați Dan IVAN la Primărie și Alianța USR PLUS la Consiliul Local!

Administrația locală va fi orientată spre cetățean, sub administrația USR PLUS. Angajații aparatului administrativ trebuie să conștientizeze faptul că ei lucrează ÎN SLUJBA CETĂȚENILOR. Digitalizarea și transparentizarea administrației sunt o prioritate pentru Alianța USR PLUS.

 

Și asta pentru a oferi băimărenilor o cât mai mare transparență a deciziilor și a folosirii banului public, dar și pentru reducerea birocrației. Trebuie pus pentru totdeauna capăt mentalității de vătaf cu care politicienii ajunși în funcții s-au obișnuit în ultimii zeci de ani.

 

Alianța USR PLUS va aduce în Primăria și Consiliul Local Baia Mare oameni nepătați, oameni deja realizați în profesiile lor și care nu caută să se căpătuiască, ci să ofere comunității abilitățile căpătate prin studii și experiență în muncă. Sunt oameni ca toți ceilalți din Baia Mare, care s-au săturat de modul în care partidele vechi înțeleg politica. Sunt oameni care au respect față de cetățean și grijă față de nevoile lui. Sunt oameni care au respect pentru banul muncit și care vor să lucreze în fiecare zi pentru comunitate, nu doar în luna dinaintea alegerilor.

 

Biroul de presă USR Maramureș

 

* Acest material a fost comandat de partidul Uniunea Salvați România (parte a Alianței  USR PLUS) și realizat de SC Apella SRL. Cod unic de identificare 21200251.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here