ALEGERI – După 12 ani, magistrații maramureșeni nu vor mai avea niciun reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii

0
858
Bogdan Gabor și Florin Deac

CSM 2023. Pentru prima dată după 12 ani, Maramureșul nu va avea niciun reprezentant (membru) în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care își va începe noul mandat la începutul anului 2023. Cei doi magistrați maramureșeni care și-au depus candidatura, judecătorul Dorin Danci (Tribunalul Maramureș) și procurorul Vasile Adrian Buzan (Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș), nu au intrat pe lista finală a candidaților, care urmează să fie votați/aleși de magistrați.

 

În ultimele două mandate ale CSM (2011-2016 și 2016-2023), justiția maramureșeană a fost reprezentată în instituția publică care garantează al independența justiției (și care are competențe în recrutarea, promovarea, transferarea, detașarea, cercetarea disciplinară și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor din România) de procurorii Bogdan Gabor (47 de ani – mandatul 2011-2016) și Florin Deac (49 de ani – mandatul 2017-2023). Cei doi au fost, timp de un an, și vicepreședinți ai CSM (Gabor în 2015, Deac în 2020) – cu precizarea că fiecare din cei 5 procurori membri CSM sunt aleși în timpul mandatului în funcția de vicepreședinte.

 

CSM este format din 19 membri: 9 judecători şi 5 procurori (aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat), 2 reprezentanţi ai societăţii civile (aleşi de Senat) şi 3 membri de drept (ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curți de Casație și Justiție şi procurorul general al României). Mandatul membrilor aleşi este de 6 ani.

 

* Foto: @Inquam; @Newsweek

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here