AFACERI – Un antreprenor maramureșean produce din lână un termoizolant pentru construcții

0
5300

EXCLUSIV. Andrei Pop de la firma Eco Agrart din Durușa, una dintre cele trei firme maramureșene care colectează lână, a obținut un agrement de licență emis de Institutul de Cercetare din Cluj-Napoca pentru producerea unui izolant termic utilizat în construcții.

 

„Am început să producem pe o linie pentru fir de lână, pe care am modificat-o, am adaptat-o produsului pe car el-am gândit. Însă pentru că eu cred că produsul pe care l-am obținut, care este foarte bun de altfel, poate fi îmbunătățit, am discutat cu asociatul meu să încercăm să obținem o finanțare, printr-un proiect european, prin care să putem achiziționa o linie de producție specifică. Estimez că această nouă linie, cu cheltuielile aferente, ar costa undeva la 1 milion de euro. Am contractat deja consultantul și suntem în această fază. Nu avem un contractor din domeniul construcțiilor, până acum am livrat 6-7 comenzi în țară (aproximativ 20 de tone) solicitate direct de beneficiari – adică proprietarii construcțiilor, care au aflat de izolantul nostru, au comandat direct cantitatea necesară de termoizolant. Din ce știu eu, suntem singurii producători de izolant termic pentru construcții din Maramureș, însă în acest moment activitatea e sistată, pentru că pe perioada iernii n-am avut posibilitatea să spălăm lâna și ne gândim dacă mai producem termoizolant până când vom face investiția în noua linie de producție”, a declarat, pentru 2mnews, Andrei Pop.

 

Pop este absolvent de studii economice și de zootehnie și s-a întors în satul natal după ce a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, dezvoltându-și propria afacere.

 

În Maramureș, în afara firmei administrate de tânărul antreprenor Pop în Durușa (comuna Valea Chioarului), mai există două firme care colectează lână, una dintre acestea fiind situată în orașul Șomcuta Mare (Nova Mat Colect, administrată de Gheorghe Mariș) și una în Ocna Șugatag. Cea din urmă este Alejandro Consult, administrată de Mircea Florean, la fel un antreprenor tânăr, în vârstă de 42 de ani, economist, care și-a anunțat și el intenția de a face o linie de procesare a lânii pentru producția unui izolant termic pentru industria construcțiilor.

 

„De la centrul de colectare al lânii ne-a venit această idee de afaceri, însă o linie de fabricație al termoizolantului costă foarte mult, în special partea de utilaje. Estimez că un proiect finanțat cu aproximativ 500.000 euro din fonduri europene ar rezolva această problemă și de aceea deja am început, contractând o firmă de consultanță. Proiectul este deja în lucru și dacă vom obține finanțarea vom implementa acest proiect, pentru că văd un potențial foarte bun. Inițial am gândit o producție de 100 de tonă pe lună, dar cu o linie bine gândită și performantă (pentru că dorim să achiziționăm utilaje de înaltă calitate) cred că vom depăși această prognoză, mai ales că deja avem precomenzi de la antreprenori din domeniul construcțiilor din județele Maramureș și Arad”, a precizat, pentru 2mnews, Mircea Florean, și el economist de profesie.

 

Florean a mai menționat că amplasarea fabricii de producție a termoizolantului nu e necesar să fie în Ocna Șugatag, acolo unde este centrul de colectare a lânii acum, și că încă prospectează piața, iar dacă cea mai mare cantitate de lână va fi contractată din zona Maramureșului istoric, atunci vor gândi amplasarea liniei de producție acolo, mai aproape de principalul loc de colectare, pentru a reduce costurile. Dacă proiectele lui Pop din Durușa și Florean vor prinde contur, Maramureșul ar putea deveni o opțiune importantă pentru antreprenorii din construcții, caracteristicile termoizolantului din lână de oaie, un izolant natural, având trăsături excelente de termoizolare și fonoizolare, materialul eliminând și emanarea formaldehidei în aer.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here