ADIO – Despre Gheorghe Dinu: Atunci când se stinge lumina…

4
2011
Gheorghe Dinu

VIAŢA. Omul Gheorghe Dinu a murit. Asta e ştirea. Seacă. Tristă, ca orice despărţire. În meciul ăsta cu viaţa, noi, oamenii, înfrângem mereu. Pentru că nimeni n-a inventat nemurirea. În consecinţă, plecăm. E singurul lucru din viaţă pe care “trebuie” să-l facem. Restul sunt opţiuni, alegeri.

 

După ce a plecat Omul Gheorghe Dinu, au mai plecat şi profesorul universitar şi regizorul şi omul de televiziune şi sfătuitorul Gheorghe Dinu. Dar prima dată a plecat Omul. Însă înainte de a pleca, aşa, discret, cum a trăit printre noi, aproape nevrând să deranjeze pe cineva, a făcut multe şi n-a dus cu el nimic. Ni le-a lăsat nouă, celor care încă n-am plecat.

 

A murit noaptea trecută. Avea 60 de ani. Unii spun că avea diabet. Eu spun că avea talent. Avea atât de mult, încât a ales să le dăruiască şi altora din el. Şi aşa a ajuns conferentiar universitar la Facultatea de Jurnalism din cadrul Centrului Universitar Nord – Baia Mare.

 

Regizorul Gheorghe Dinu, absolvent al IATC “I.L.Caragiale” (1982), ne-a lăsat filmele sale – la noapte o să mă uit la “Pădurea corbilor”. Omul de televiziune Gheorghe Dinu ne-a lăsat sfaturile din studiourile la demararea cărora şi-a adus aportul de exemplar profesionist. Iar Omul Gheorghe Dinu ne-a lăsat puţin plânşi şi puţini zâmbitori. Plânşi, ca la despărţire. Zâmbitori, pentru că am avut privilegiul şi onoarea să îl cunoaştem.

 

“Aveţi nişte lumini de tot rahatu’. În rest, totul e bine”, spunea, amalgamând glume şi sugestii tehnice. Un prefecţionist pe care-l interesa prea puţin cravatele strâmbe şi prea mult cum ne “cade” lumina pe faţă. Pentru că, spunea el încercând să inducă ideea de păstrare a concentrării, nimic nu se termină decât atunci când se stinge lumina şi ieşi din studio. Acum, el a mai aruncat o ultimă privire studioului gol şi a apăsat comutatorul. Lumina s-a stins. Dar ce frumos ne-a “căzut” pe feţe… Îţi mulţumim.

 

Adio, Gheorghe Dinu (18 ianuarie 1957 – 29 mai 2017), adio, Omule.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

4 COMENTARII

  1. Un mare OM care s a risipit pentru a vi se vedea luminate fețele voastre boccii si privirile hulpave. Cât a bolit nimeni nu şi adus aminte de profesor. Acum dacă trupul a incetat sa mai conțină sufletul îl deplângem . Dinu acea un sarcasm inteligent si haruri in abundentă. Lumina ce a iubito să continue să l insoteasca in drumul sau spre Divinitate
    .

    • În tentativa eşuată de a fi rău, deşi nu aveţi datele necesare enunţării unei concluzii care nu vă implică, aţi uitat nişte cratime.

Lasă un răspuns la justitiar verde Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here