ACORD – Un contrabandist care a mituit de patru ori un polițist, condamnat la… 80 de zile de muncă în folosul comunității

0
391

CONTRABANDĂ. Un contrabandist care a mituit de patru ori un polițist a fost condamnat la 80 de zile de muncă în folosul comunității. Pedeapsa a fost explicată prin faptul că agentul de la Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte a anunțat imediat Serviciul Judeţean Anticorupţie, iar inculpatul și-a recunoscut vinovăția.

 

Povestea: în cursul anului 2017, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte a sesizat SJA Maramureş cu privire la faptul că P.G. i-a promis sume de bani însemnate, solicitându-i în schimb să îl sprijine pentru derularea unor activităţi de contrabandă cu ţigări pe relaţia Ucraina-România.

 

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Maramureş și ai Serviciului de Operaţiuni Speciale Maramureş. Negocierea pentru semnarea de către inculpat a acordului de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea a patru infracţiuni de dare de mită în formă continuată s-a soldat cu o condamnare cu suspendare la 2 ani de închisoare și 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ