ACCIDENT – A murit preotul din Cărbunari, la vârsta de 41 de ani

2
4381

DECES. A murit preotul Adrian Marian Ioan Ieremi (41 de ani) de la biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Cărbunari (parohie care face parte din Protopopiatul Baia Mare). Ieremi, foarte apreciat în comunitatea din Cărbunari, avea în Biserica Ortodoxă Română rangul onorific de sachelar (se conferă de episcop preoților cu o activitate pastorală bogată și se marchează distinctiv cu un brâu albastru).

 

Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a transmis că preotul conducea o motocicletă neînmatriculată, fără să dețină permis de conducere pentru aceasta, și că, într-un viraj, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un trunchi de copac de pe marginea drumului.

 

Preotul, originar din Pomi (jud. Satu Mare) și care slujea în vechea biserică din Cărbunari (edificată în anul 1888), a murit pe loc, duminică, 9 august, în jurul orei 15. Cu o zi în urmă, acesta și-a aniversat vârsta de 41 de ani.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Politia ar putea sa nu mai comenteze ce și cum, mai ales că precizările lor sunt inutile, ca de obicei. A fost un om plin de viață, un bărbat frumos care nu trăia, ci jubila, precum delfinii care ne însoțesc pe mare făcându-se bucurie altora. Așa l-au perceput toți cei care l-au cunoscut. Nu-și etala niciodată relația cu Dumnezeu față de cunoscuți, glumea cu toate considerându-le artificialități, iar ultima realitate, cu care nu glumea niciodată a fost Dumnezeu. Trăim într-o tara unde nu ne putem permite toate, un permis, o motocicleta verificată tehnic, iar dacă ni se întâmplă să cădem, noi am făcut groapa. A fost bucuria tuturor oamenilor buni pe care i-a cunoscut și spinul tuturor fatarnicilor. Gândul omului îl va lauda și amintirea gândului îl va preamări. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe iubitul nostru părinte Adrian

    • Aveți mare dreptate, l-ați descris perfect,însă eu as mai adauga faptul ca avea “chipul lui Isus”.Domnul să-l primească între drepții Lui, iar familiei pace și mângâiere.Drum lin dragul nostru Părinte Adrian!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here