A DOUA VICTORIE – Minaur Baia Mare a învins clar Dacia Mioveni și urcă pe locul 8 în Liga națională

0
200

LIGA NAȚIONALĂ – HANDBAL FEMININ. În etapa a 4-a a Ligii naționale de handbal feminin, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, vicecampiona en-titre Minaur a învins categoric, cu 30-23 (17-14), echipa CS Dacia Mioveni 2012 (antrenată de fostul mare handbalist băimărean Gheorghe Covaciu), într-un meci arbitrat de cuplul Georgiana Doană (Ilfov) / Ana Maria Gociu (București) și la care au asistat sub 300 de spectatori, deși clubul gazdă a anunțat că poate permite participarea a 665 de spectatori (doar că fanii susțin că Minaur are printre cele mai scumpe bilete din prima ligă, 30 de lei).

 

Meciul a început cu golul înscris de centrul spaniol Judith Vizuete, transferată anul trecut de clujence de la Salud Tenerife, însă nimeni nu a tresărit. Nici măcar în min. 10, când tot argeșencele conduceau, cu 3-5, o diferență de două goluri pe care au reușit să o mențină până aproape la jumătatea primei reprize (min. 14, 6-8).

 

Apoi, Tănăsie și nipona Fujita egalează pentru Minaur și se merge cap la cap timp de încă 10 minute (min. 23, 12-12), dar aceeași Tănăsie (3), Fujita și Polocoșer duc scorul la pauză la 17-14, cu 3 goluri consecutive înscrise de băimărence în ultimele 4 minute.

 

Repriza a doua a început cu un galop de goluri ale gazdelor, care în primele 7 minute marchează de 6 ori consecutiv și duc scorul la un deja liniștitor 22-14, o diferență de 8 goluri care avea să mai fie redusă pe parcursul minutelor rămase de jucat, dar finalul a găsit Minaur în atac, cu două goluri marcate (de tinerele Kerekes și Târle) în ultimele 90 de secunde și cu un 30-23 înscris la sfârșit pe tabela de marcaj.

 

În urma victoriei, Minaur Baia Mare a urcat pe locul 8, într-o etapă în care . Pentru băimărence au marcat: Laslo (9 goluri), Tănăsie (5 goluri), Fujita și Burlachenko (câte 4 goluri), Kerekes (2 goluri), Severin, Zych, Târle, Borș și Popa (câte 1 gol). De la oaspete s-au remarcat: Vizuete (5 goluri), Lisewska și Lazăr (câte 4 goluri). Sâmbătă, 16 octombrie, băimărencele dispută meciul din etapa a 5-a, în deplasare, la HC Zalău.

 

Iată rezultatele complete ale etapei a 4-a:

 

* SCM Craiova – HC Zalău: 20-20 (12-12)

* CS Rapid București – CS Măgura Cisnădie: 29-24 (11-12)

* Minaur Baia Mare – Dacia Mioveni: 30-23 (17-14)

* CSM Deva – SCM Gloria Buzău: 23-32 (12-16)

* CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – HC Dunărea Brăila: 24-24 (11-9)

* CSU Știința București – CSM Slatina: 27-29 (11-14)

* SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București: se dispută în 30 septembrie.

 

* Foto generică: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here