A DOUA ÎMPĂRȚIRE – Finanțări de 2 milioane de lei din bugetul Băii Mari pentru sport, biserici și acțiuni de tineret: vezi cum se-mpart banii

0
689

BUGETUL PUBLIC – BAIA MARE. Din bugetul local al municipiului Baia Mare se vor distribui 1,97 milioane de lei ca alocare financiară nerambursabilă pentru “activităţi nonprofit de interes general” și pentru proiectele sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”.

 

Aceasta este cea de-a doua sesiune din acest an, la prima sesiune fiind alocată suma totală de 994.000 lei (defalcat: s-au distribuit 500.000 culte religioase, 294.000 lei cultură, 100.000 lei sport, 100.000 lei tineret). Acum, suma totală va fi împărțită astfel: 1,3 milioane de lei pentru sport, 470.000 lei pentru culte religioase, 200.000 lei pentru tineret.

 

Defalcat, la sport cele mai mari sume au fost alocate pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare (600.000 lei, adică aproape jumătate din suma totală alocată sportului), clubul CSȘ nr. 2 (130.000 lei) și echipa de volei Știința Explorări Baia Mare (120.000 lei).

 

La culte religioase, cea mai mare sumă s-a alocat pentru lucrări la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” (300.000 lei, adică 64% din suma totală alocată bisericilor – cu mențiunea că și la prima sesiune s-au alocat 380.000 de lei pentru acest obiectiv religios) și la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (100.000 lei). Pentru domeniul Tineret, cea mai mare sumă (100.000 lei, adică jumătate din suma totală alocată domeniului) a fost repartizată pentru Clubul Rotary, care organizează Baia Mare Half Marathon.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here