1 DECEMBRIE – Programul Zilei Naționale a României în Baia Mare: află când și unde va avea loc parada militară și prezentarea tehnicii militare

0
3967

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. Manifestările din Baia Mare dedicate Zilei Naționale a României vor începe joi, 1 decembrie, la ora 12.00, pe Bulevardul Unirii, în zona Catedralei Episcopale ”Sfânta Treime”, și va debuta cu întâmpinarea prefectului județului Maramureș, prezentarea onorului, salutarea Drapelelor de Luptă și trecerea în revistă a Detașamentului de Onoare.

 

Autoritățile județene și locale, împreună cu comandanții unităților militare din Garnizoana Baia Mare, vor depune coroane de flori la monumentele reprezentative din municipiul reședință de județ. După Intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și prezentarea alocuțiunilor de către autorități, va avea loc defilarea Detașamentului de Onoare și a tehnicii militare.

 

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României sunt organizate în municipiul reședință de județ de Instituţia Prefectului- Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare.

 

Interdicții/restricții

 

Pentru buna desfășurare a ceremonialului militar și religios de Ziua Națională a României, vor fi luate măsuri pentru a evita parcarea și staționarea vehiculelor pe Bd. Unirii, între intersecția cu Bd. Republicii și intersecția cu strada Hortensiei, respectiv Bd. Republicii – tronson intersecția cu strada Vasile Alecsandri până la intersecția cu Bd. Unirii, începând cu data de 30 noiembrie ora 20.00 și până în data de 1 decembrie, ora 14.00.

 

Circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Unirii – tronson intersecția cu Bd. Republicii și intersecția cu strada Hortensiei, respectiv tronson intersecția Bd. Unirii – Bd. Republicii și intersecția cu strada Vasile Alecsandri, în data de 1 decembrie, între orele 08.00-14.00, a comunicat Instituția Prefectului – Județul Maramureș.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here