WIKILEAKS PNL – Cui i-a dat, din Los Angeles, Mircea Dolha mandat să-l reprezinte în faţa conducerii centrale a PNL şi ce s-a întâmplat

0
681
Mircea Dolha, Daniela Onița-Ivașcu și Ionel Bogdan

DOCUMENT. După rezultatul catastrofal al PNL Maramureş în alegerile parlamentare şi izgonirea preşedintelui Mircea Dolha din sediul filialei judeţene, luptele interne pentru acaparerea conducerii partidului s-au înteţit, principalul beneficiar fiind tânărul Ionel Bogdan, protejat al fostului preşedinte Ovidiu Nemeş şi prieten, fost angajat şi partener al coordonatorului campaniei online a preşedintelui Klaus Iohannis, Radu Negulescu.

 

După ce Bogdan (29 de ani) a fost propulsat în funcţia de vicepreşedinte la nivel central şi coordonator al departamentului de comunicare online al partidului, a devenit şi preşedinte PNL Baia Mare (din această ultimă funcţia a demisionat în decembrie 2016, după eşecul la parlamentare).

 

Pentru că Dolha nu a demisionat şi nu a fost demis – o decizie în acest sens urmând să fie luată în această lună de Biroul Politic Naţional -, Bogdan, profitând de plecarea lui Dolha în SUA şi de nemulţumirile liberalilor maramureşeni în privinţa modului în care acesta a coordonat campania în Maramureş, a reuşit să obţină o recomandare a comisiei de unificare a PNL: să creeze o nouă schemă de conducere a filialei judeţene în care el să îndeplinească funcţia de preşedinte şi să prezinte lista cu noua conducere în cadrul BPN. Ceea ce Bogdan a făcut (în respectiva listă, la vârf se mai regăsesc Gavril Ropan – prim-vicepreşedinte – şi Felician Cerneştean – secretar general), considerându-se deja preşedintele PNL Maramureş.

 

Duminică, 29 ianuarie, ora 12, conducerea PNL i-a convocat pe preşedinţii filialelor judeţene pentru a-i consulta în privinţa modalităţii în care ar trebui făcute alegeri interne. Bogdan a plecat înspre Bucureşti, însă Dolha, care conform statutului nu poate fi demis decât de BPN, implicit este, legal, preşedintele PNL Maramureş, a contraatacat mandatând o altă persoană care să-l reprezinte. Respectiva este Daniela Oniţa-Ivaşcu (președinte PNL Sighetu Marmației).

 

Oniţa-Ivaşcu a precizat că este mandatată de Dolha să reprezinte PNL Maramureş, mandatul fiind înregistrat la secretariatul partidului (puteţi vizualiza mandatul AICI). Bogdan şi-a susţinut punctul de vedere (puteţi vizualiza decizia Comisiei de Unificare AICI), însă decizia de numire a lui Bogdan a fost contestată de Dolha (vezi documentul AICI). În consecinţă, au rămas ambii în sală, însă atunci când a venit şi rândul Maramureşului să-şi spună punctul de vedere, s-a trecut peste opinia reprezentantului judeţului pentru că… erau doi în sală şi conducerea a considerat că „mai sunt chestiuni de clarificat”. Adică, ca de obicei, ne-am cam făcut de minune.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here