VOLEI – Știința Explorări, victorie clară în deplasarea de la Piatra Neamț

0
187

CADOU PENTRU DOMN’ PROFESOR. Băieții de la Explorări Baia Mare au învins ieri clar, cu 3-0 (-19, -23, -18), pe cei de la VCM LPS Piatra Neamț, într-o partidă disputată în deplasare și contând pentru prima etapă a returului miniturneului de final de sezon, locurile 7-12, din cadrul Diviziei A1 la volei masculin.

 

Marius Botea

Cum ieri, 5 aprilie, data desfășurării partidei, a coincis cu aniversarea zilei de naștere a antrenorului Marius Botea, care a împlinit frumoasa vârstă de 47 de ani (La Mulți Ani îi spunem și noi pe această cale), putem spune că acesta a primit odată cu victoria și un frumos cadou din partea elevilor săi (care – vorba acelui banc – n-au mai fost astfel nevoiți să-i cumpere proverbiala cravată 🙂 ).

 

Meciul de la Piatra Neamț a fost arbitrat de cuplul ieșean Ioan Bîrsan – Cornel Gorban, observator federal fiind domnul Jean Bratu din Brăila. Partida nu le-a ridicat probleme deosebite băieților noștri, adversarii lor aflându-se pe ultimul loc în clasament, cu numai 5 puncte – practic retrogradați în divizia secundă. Odată cu victoria de 3 puncte, băimărenii și-au sporit zestrea la 43, cu care conduc confortabil în acest miniturneu pentru locurile 7-12 (nu credem că mai au cum să piardă poziția a șaptea în clasamentul general al acestei ediții de campionat).

 

Explorări: Râpeanu 5p, Cherbeleață 19p, Coasă 6p, Kovacs 9p, Nagy 7p, Didorciuc 4p, Olar (libero). Au mai jucat: Sushko 1p, Kaszap 1p și Lupu. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

 

Celelalte rezultate din cadrul turneului play-out:

 

Universitatea Cluj – Banatul Caransebeș 1-3

Unirea Dej – Știința Bacău 1-3

 

Clasament cu 4 etape înainte de final: 7. Știința Explorări 43p, 8. Banatul Caransebeș 39p, 9. Știința Bacău 34p, 10. Unirea Dej 22p, 11. Universitatea Cluj 22p, 12. VCM LPS Piatra Neamț 5p.

 

În etapa viitoare, pe 8 aprilie, CS Știința Explorări Baia Mare va înfrunta în deplasare pe AS Volei Club Caransebeș, echipa de pe locul 2 (o victorie la orice scor sau cel puțin un punct obținut în acea confruntare ar rezolva în proporție de 90% problema ocupantei primului loc în play-out).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here