VACANŢĂ – Cum a celebrat Cătălin Cherecheş un an fără Primărie şi unde a plecat astăzi să sărbătorească „1 mai muncitoresc”

2
1374
Anul acesta, de-ntâi mai, stațiunea Sirmione „trebuie să și-o ia”

ÎNCUVIINŢARE. Ieri, 26 aprilie, s-a împlinit un an de la reţinerea, chiar în sediul Primăriei Baia Mare, a primarului Cătălin Cherecheş, după ce procurorii DNA au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, în biroul său fiind găsită suma de 30.000 lei, marcată cu „Mită”. Peste numai o zi, Cherecheş a fost arestat definitiv, pentru 30 de zile, în urma sentinţei magistraţilor Tribunalului Cluj.

 

Cu ocazia aniversării unui an de când nu-şi mai exercită funcţia de primar, Cherecheş trebuia să meargă la o nouă înfăţişare în faţa magistraţilor clujeni, care judecă speţa. Nu s-au dat şi nu s-au luat torturi cu lumânărele-nfipte-n frişcă, nu s-au făcut nici măcar urări de „La mulţi ani!”. Pentru că a fost amânată cauza pentru 17 mai.

 

Cătălin Cherecheș

Azi, fiind 27 aprilie şi dacă tot urmează weekendul „legat” cu sărbătorirea zilei muncitorilor de pretutindeni, 1 mai, primarul suspendat Cătălin Cherecheş a primit şi el, ca toţi oamenii muncii, încuvinţarea judecătorilor să se deconecteze de la presiunea cotidiană şi se relaxeze. În consecinţă, au admis solicitarea „inculpatului Cherecheş Cătălin”, care a cerut încuviinţarea părăsirii ţării.

 

Foarte repede, pentru a evita tensiunile şi lacrimile, o să vă spun că nu i s-a dat permisiunea să părăsească definitiv ţara – n-a cerut azil -, deci se întoarce în Baia Mare, ce oraş frumos. Acum, răsuflând uşuraţi, să facem precizările: Cherecheş are încuvinţarea de a părăsi ţara în perioada 27 aprilie – 3 mai, când primarul suspendat va face o cură de relaxare în „modesta” staţiune turistică Sirmione (Provincia Brescia – Italia), care-şi scaldă ţărmurile în Lago di Garda (Lacul Garda, cel mai mare lac din Italia, situat undeva între Veneţia şi Milano).

 

Decizia, care este absolut normală pentru că niciun om al muncii nu trebuie privat de libertatea de a se relaxa câteva zile pe Lacul Garda, îi va da primarului suspendat posibilitatea să mai schimbe aerul „rural” şi încărcat de acuze din România, pe care a fost obligat să-l respire, neîntrerupt, timp de un an – răi procurorii ăştia de la DNA.

 

Păi cum?, dumneavoastră ce-aţi alege? Mici şi bere sau o baie-n Garda-nsorită, priveliştea impunătoarei fortăreţe medievale Rocca Della Scala, a Scaligerei – castelul edificat în urmă cu opt secole de seniorul Veronei, Mastino I -, augustina Grotă Catullus şi o pioasă rugăciune de iertare a păcatelor şopţită-n biserica medievală din Mavino?

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Poi macar sa ii fie ultima baie , ultima distractie , dar sa plateasca dupa fapte . Alti domnilor justiţiari deja aveau condamnarea , el e buricu pamântului , atata tot taraganeaza dupa care bine mersi , ne spalam pe maini . Si pentru voi exista un DUMNEZEU , poate o sa apuc sa vad urgia voastra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here