TRIST – A murit Dumitru Fărcaș, regele taragotului maramureșean

0
1019

ADIO. Celebrul taragotist maramureșean Dumitru Fărcaş a murit, în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 80 de ani. Dumitru Fărcaş s-a stins din viaţă într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct.

 

Dumitru Fărcaș (născut la 12 mai 1938, în Groșii Băii Mari, Maramureș), absolvent în 1967 al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultății de Interpretare, la clasa de oboi – a învățat singur să cânte la taragot, împrumutând unele tehnici specifice oboiului -, și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare.

 

A fost președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor și membru al Uniunii Artiștilor Muzicieni din Elveția „SUISSA” (din 1970). Este Cetățean de Onoare al orașelor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. În acest an, la împlinirea vârstei de 80 de ani, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Dumitru Fărcaș Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here