TRASEISM – Senatorul Iustin „Profesorul” Talpoș a plecat la UNPR-ul militarizat al lui Oprea: i-a fost „fidel” și lui Zetea, șah la PSD

1
879

TRANSFER DE PARTID. Senatorul de Maramureş Ioan Iustin Talpoş (ex-PMP, ex-PSD), zis și „Profesorul”, este noul vicepreşedinte interimar al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR, informația fiind confirmată de preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. În urmă cu doar câteva zile, PSD Maramureș a anunțat că racolatul senator Talpoș a fost cooptat în conducerea PSD Baia Mare, filială care se dorește resuscitată, și că va face alea și alealalte.

 

N-a făcut nimic. A plecat. La fel cum a plecat și din PMP, partid pe listele căruia a ajuns senator. Dacă de la PMP a plecat în PSD racolat de Zetea (după ce a înjurat PSD-ul din toate pozițiile și din toate unghiurile, numindu-i pe șefii acestuia, inclusiv pe Zetea, hoți), din PSD a plecat în UNPR racolat de Oprea. Nicio diferență, nicio tresărire, nicio lacrimă. Moscova nu crede în lacrimi, tovarășe general!

 

 

Sigur, obiectivul lui Oprea de la intendență este să ajungă cu UNPR la 10% la locale și parlamentare, pentru a putea să-și negocieze din nou o funcție înaltă în guvern. Deci racolările, chiar și celor care dovedesc că au gena trădării în sânge, nu sunt de condamnat. În plus, UNPR este doar un apendice al PSD, care e un apendice al PCR. Doar metehnele s-au schimbat (comuniștii erau puțin-puțin mai aplecați spre problemele țării).

 

Cine e Talpoș, cel care a trădat (deocamdată) de două ori

 

Talpoș a fost racolat de PSD în mai 2018. N-a rezistat să stea nici măcar un an lângă cei pe care i-a numit hoți. Dilema este de ce a ajuns lângă ei. Nu știm. Talpoș, de rușine, și-a șters până și contul de pe pagina de socializare după ce a trecut la PSD. Ce să zică? Cum să explice rațiunea pentru care a trecut în partidul hoților, cum numea el PSD-ul din postură de PMP-ist?

 

În momentul cooptării lui Talpoș, după poza de rigoare lângă panoul cu trei trandafiri (sigla PSD), de fericire și din puținătate neuronală, Zetea l-a umilit și pe Talpoș – probabil, pentru a-i arăta cine-i șeful în pesedeu -, atribuindu-i o declarație de semianalfabet, ca el: „M-am alăturat echipei Partidului Social Democrat, filiala Maramureş, deoarece este o echipă serioasă, o echipa de viitor, o echipă care-şi doreşte să lucreze în folosul comunităţii, îmi doresc pe viitor să obţinem rezultate şi mai bune, atât pe plan social cât şi politic”.

 

La vremea respectivă, mă amăgeam că profesorului Talpoș, care a citit mai multe cărți decâte sticle a băut Zetea la viața lui, îi crapa obrazul de rușine. În timp, m-am convins că nu-l mai interesa nimic. Decât propria-i persoană.

 

Tot atunci, alt tătuc politic din arcul Puterii, Tăriceanu, ne-a sugerat să nu ne surprindă „deplasările parlamentarilor” (el însuși un „deplasat” din PNL în ALDE), pentru că vor mai fi. Știam asta. Trădarea face parte din fibra politică națională.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Pe minciuna lui Zetea ca-l pune sef la ISJ, PSD-UL la nivel national a mai pierdut un senator.
    Ce mai asteptati in raport cu Zetea sa va exporte pe toti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here